Două companii au lansat inițiativa Ne testăm din România, ce are ca scop combaterea crizei sanitare către care România se îndreaptă. Astfel, RomLab SRL şi Sintofarm SA au pus în funcțiune o linie de producție de teste rapide pentru depistarea anticorpilor virusului SARS-CoV-2. Capacitatea curentă de producție zilnică este de 50.000 de teste, cu posibilitatea extinderii în scurt timp la 100.000 de teste zilnice.

Stadiul actual al tehnologiei acestor teste rapide in vitro este capacitatea de detectare a anticorpilor noului coronavirus, incluzând anticorpii umani IgM și IgG, într-un timp scurt, de doar 5 minute. Testarea se realizează pe bază de mostre de ser sau plasmă din sângele uman recoltat intravenos și adoptă principiul imunocromatografiei cu metoda sandvici cu dublu antigen și tehnologia marcajului cu aur coloidal.

Cum funcționează kit-ul de testare

Nivelurile de sensibilitate de 96,6% și de specificitate de 100%, permit identificarea anticorpilor virusului la persoanele care au avut contact cu virusul, inclusiv cazurile asimptomatice. Când nivelul de antigen IgM este scăzut, în cazul infecțiilor trecute sau al asimptomaticilor, nu mai poate fi identificat de testele PCR sau de testele rapide cu o acuratețe slabă, însă testele acestea îl detectează.

KIT-ul de testare funcționează ca un test de sarcină, având o linie de control C și una de confirmare T. Dacă în urma aplicării probei de ser sau plasmă pe test ambele linii se colorează în roz sau roșu, rezultatul testului este pozitiv, iar dacă apare numai linia C, atunci este negativ. Lipsa colorării liniei C invalidează rezultatul testului.

Venim pe piață cu un KIT de teste rapide de uz profesional cu scopul de a oferi un instrument util cu aplicabilitate națională care să faciliteze extinderea testării la nivelul întregii populații. Avem o capacitate curentă de producție de 50.000 de teste pe zi, cu posibilitatea extinderii în scurt timp la 100.000 de teste pe zi

Ioana Sima, Director General al Romlab

Ne testăm din România cu teste rapide care identifică răspândirea virusului la nivelul întregii populații

În prezent aparatele RT-PCR sunt suprasolicitate, numărul lor este redus la nivel național, iar timpul de așteptare pentru rezultatul unui test poate ajunge și la câteva zile. În timp ce testele PCR detectează dacă virusul este activ în organismul uman, testele rapide Romlab identifică dacă o persoană a avut contact cu virusul și prezintă anticorpi.

Testele rapide Romlab sunt o variantă complementară testelor PCR și pot fi folosite pentru testarea în masă a populației în vederea triajului și identificării nivelului de răspândire al virusului. În acest fel se pot identifica potențiali donatori de plasmă pentru tratarea cazurilor grave. Iar în situația disponibilității unui vaccin împotriva SARS-CoV-2, populația care nu dezvoltă anticorpi la virus ar putea fi vaccinată cu prioritate.

Momentan testele rapide existente pe piață nu pot fi aplicate pentru testare în masă pentru că oferă un grad de acuratețe mediu de doar 60%, procedura fiind bazată pe puncție din sângele periferic al degetului.

În acest context, KIT-ul de testare rapidă poate fi o soluție pentru degrevarea aparatelor de testare PCR și sprijinirea sistemului medical, în vederea asigurării accesului pacienților la intervențiile urgențe și vitale de care au nevoie, și pentru testarea cadrelor medicale și a maselor mari de oameni.

În prezent din 20.000 de teste PCR zilnice, cu o rată de descoperire a pozitivilor în medie de 5%, se identifică 1.000 cazuri pozitive. La 100.000 de teste rapide zilnice, cu o rată de descoperire a pozitivilor de 2%, ar rezulta identificarea a 2.000 de cazuri pozitive. Testarea prin PCR se aplică doar celor 2.000 de cazuri confirmate pozitiv. În acest fel testarea este de 5 ori mai rapidă.

Prin aplicarea exclusivă a testării de tip PCR se pot descoperi într-o lună de zile 30.000 de bolnavi, pentru care sunt necesare 600.000 de testări PCR.

În scenariul în care s-ar aplica teste rapide, iar cele pozitive s-ar reconfirma prin testarea PCR, într-o lună de zile s-ar putea descoperi 60.000 de bolnavi prin aplicarea a 100.000 de teste rapide, pentru care ar fi necesare doar 60.000 de teste PCR. Prin combinarea celor două metode de testare care pot funcționa ”mână în mână” ar rezulta un număr dublu de pacienți pozitivi descoperiți în aceeași unitate de timp, aplicând însă de 10 ori mai puține teste PCR.

Ne testăm din România printr-o inițiativă națională de combatere a pandemiei.

”La nivelul societății instutuțiile statului pot aplica testarea în masă, așa cum au procedat țările care au reușit să mențină numărul de cazuri sub control. Utilizarea celor două tipuri de teste complementare asigură soluția pentru aplatizarea curbei de răspândire a virusului și permite autorităților competente să urmărească un ciclu normal de prevenție și protecție a sănătății personalului medical și a populației, și să combată pandemia la nivel național”, au declarat reprezentanții în cadrul unui eveniment de presă.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri