OMS anunţă participarea a 172 de ţări la planul COVAX pentru accesul la vaccinuri anti-coronavirus

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat că 172 de ţări susţin iniţiativa de acces echitabil la vaccinurile împotriva coronavirusului, cunoscută ca planul COVAX, transmite Reuters.

OMS a adăugat că este nevoie urgentă de mai multe fonduri, iar statele trebuie să înceapă să îşi ia angajamente obligatorii.

"Iniţial, când va fi disponibilă o cantitate redusă (de vaccinuri), este important să furnizăm vaccinul celor expuşi la cele mai mari riscuri din întreaga lume", a declarat presei directorul organizaţiei, Tedros Adhanom Gebreyesus.

Până în prezent, 70% din populaţia lumii este acoperită, potrivit listei ţărilor care au intrat în program.

Coordonatorul pentru urgenţe al OMS, Bruce Aylward, a precizat că data-limită pentru exprimarea intenţiei de participare la COVAX este 31 august, confirmările se primesc până în 18 septembrie, iar plăţile iniţiale trebuie făcute până în 9 octombrie.

Citeste si:
Bani pentru vaccinarea anti-COVID în țările sărace. Ce vor Macron...
Emmanuel Macron și Angela...

El a apreciat că "problema critică este să asigurăm o anumită cantitate de vaccin tuturor ţărilor cât mai curând posibil".

COVAX e o inițiativă comună în cadrul căreia mai multe țări depun eforturi împreună pentru a aduce un vaccin împotriva Covid-19. Cercetătorul şef al Organizaţiei Mondiale Sănătăţii (OMS), Soumya Swaminathan, a declarat că orice ţară care sprijină iniţiativa de finanţare COVAX are şanse mai mari să obţină un vaccin de succes pentru COVID-19.

COVAX este condus de alianţa pentru vaccinuri GAVI, OMS şi Coaliţia CEPI pentru inovaţiile în domeniul pregătirilor pentru epidemii. Obiectivul său este de a furniza 2 miliarde de doze de vaccinuri eficace aprobate pentru Covid-19, până la sfârşitul anului 2021.

Citeste si:
OMS analizează posibilitatea existenței unor ”pașapoarte de...
OMS analizează posibilitatea...
Sursa foto: Unsplash

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Sănătate »



Setari Cookie-uri