Un focar de COVID-19 a fost depistat la Spitalul Sf Sava din Iași

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi au informat că la Spitalul „Sf. Sava" din Iaşi, unitate medicală privată, a fost depistat un focar de infectări cu COVID-19 atât în rândul personalului medical, cât şi al pacienţilor, notează Agerpres.

Potrivit informării DSP Iaşi, sunt 15 persoane confirmate cu COVID-19, dintre care 9 sunt beneficiari şi 6 angajaţi.

Printre măsurile luate, conform informării DSP Iaşi, sunt izolarea şi supravegherea permanentă a beneficiarilor de către personalul dedicat.

De asemenea, personalul medical pozitiv asimptomatic şi contacţii direcţi au fost izolaţi la domiciliu.

Spitalul „Sf. Sava" este o unitate medicală privată specializată în îngrijiri paliative a persoanelor cu Alzheimer şi alte forme de demenţă. Unitatea medicală are şi o bază de balneofiziokinetoterapie şi recuperare medicală, precum şi laborator de analize medicale.

Sursa foto: Agerpres Foto
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Sănătate »



Setari Cookie-uri