Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, este de părere că o revenire puternică a virusului în toamnă este posibilă, după deschiderea școlilor și reluarea activității după vacanța de vară. Arafat spune că nu poate să recomande deschiderea restaurantelor, iar dacă aceste vor fi redeschise nu pot fi eliminate complet riscurile de răspândire a coronavirusului, scrie Digi24.

„Pandemia nu a trecut și s-ar putea chiar să ne trezim că nici măcar nu am văzut ce e mai rău din această pandemie. Adică poate lucrurile să devină și mai rele. La iarnă să fie mai rău. Apariția și a virozelor înseamnă și dificultăți în diagnosicare. Se poate ca unii să le aibă pe amândouă, de asta recomandăm vaccinarea împotriva gripei sezoniere. (...) Nu avem deocamdată o descreștre evidentă. La orice moment se poate ajunge la mai rău și la o creștere, mai ales dacă nu se respectă regulile. Acum vedem o scădere, dar e posibil ca în timpul toamnei, când revin oamenii la serviciu, școli, vor duce la o creștere.”, a declarat șeful DSU, la B1TV.

Raed Arafat susține că autoritățile se pregătesc pentru ca în tomană și iarnă virusul să aibă un efect mai mare decât până acum, motiv pentru care trebuie întărită capacitatea ATI.

Acesta a vorbit și despre deschiderea restaurantelor. Șeful DSU consideră că nu se poate evita răspândirea virusului complet. „Risc zero nu există”, spune acesta.

„Nu pot să recomand deschiderea restaurantelor. Ce pot să vă spun e că dacă se deschid, ce pot recomanda medicii sunt regulile foarte stricte și în ce condiții se deschid. Dar nu cred că cineva vine să recomande să deschidem restaurantele. Nu poate fi o recomandare. Dacă se dorește deschiderea restaurantelor la un moment dat, putem spune condițiile pentru a reduce riscurile. Risc zero nu există. Apoi e iar la latitudinea populației, că una e să le deschizi și alta e dacă populația va merge acolo și în ce condiții va merge acolo, în spațiile închise vorbim. Încă sunt discuții, urmează să se ia o decizie finală. Recoamndările medicale vor fi modalitatea prin care se poate face asta cu cel mai mic risc posibil. Nu vreau să intru în subiect și să dăm drumul la speculații și, în final, să ne trezim că e așa sau altfel.”, a mai declarat Raed Arafat.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri