Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta”: Nu putem fi restrictivi cu toată populația României

România a trecut de pragul psihologic de 1.500 de cazuri pe zi. Deși cu un început de săptămână promițător, evoluția epidemiologică din țara noastră continuă să îngrijoreze. Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta”, a declarat că îngrijorarea provine din numărul mai mare de teste pozitive, dar și formele agresive ale bolii, cu care cei mai mulți dintre pacienți se confruntă.

”Deși speram să nu ajungem la peste 1.500 de cazuri, iată că evoluția pandemică este în valuri în România. Este un număr îngrijorător, cu atât mai mult cu cât numărul de teste raportat este asemănător cu cel de ieri. Prin urmare, ne confruntăm cu o rată mai mare a pozitivității testelor”, a declarat Mahler, pentru wall-street.ro.

Medicul a mai spus că acesta ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru noi toți, în condițiile în care din ce în ce mai mulți români fac forme severe ale bolii.

”Presiunea aceasta și numărul mare de cazuri se reflectă și asupra unității ”Marius Nasta”. Avem mulți pacienți cu forme severe, mulți pacienți care ajung în camera de gardă cu insuficiență respiratorie. Nu cred că ar trebui să mai ignorăm limita subțire până la capacitatea totală a paturilor din ATI”, a mai spus managerul unității.

Deschiderea restaurantelor, un alt dinte al fierăstrăului

Dacă deschiderea anului școlar a declanșat o teamă generală, deschiderea restaurantelor vine să bucure economia. Dar să fie acesta din urmă un alt dinte al fierăstrăului care caracterizează evoluția epidemiologică din România?

Citeste si:
Mai mulți bani pentru hrana pacienților în spitale: ce spune dr....
Mai mulți bani pentru hrana...

Beatrice Mahler susține că viața noastră trebuie să continue, însă trebuie să înțelegem că regulile de protecție sunt vitale și trebuie să se regăsească în fiecare gest al nostru. Nu mai putem vorbi despre o respectare mecanică și selectivă a purtării măștii.

”Este important să înțelegem că viața noastră merge mai departe, însă cu anumite reguli. Nu putem fi restrictivi cu toată populația României, cu atât mai mult cu cât o bună parte dintre noi a înțeles deja importanța acestor reguli. Trebuie să conștientizăm necesitatea acestor norme și să le respectăm nu doar pe stradă, ci și la locurile de muncă, la petreceri sau diverse întâlniri. Regulile de protecție trebuie să se regăsească în fiecare gest al nostru”, a conchis Beatrice Mahler.

Până astăzi, 27 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 83.150 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 36.677 de pacienți au fost declarați vindecați și 10.130 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.504 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Citeste si:
Un program-pilot pune pe jar medicii din Țările de Jos: ideea unui...
Un program-pilot pune pe jar...
Sursa foto: Agerpres FOTO
Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Sănătate »



Setari Cookie-uri