Comisia Europeană a anunţat semnarea, în numele statelor membre ale UE, a unui contract cu compania farmaceutică britanico-suedeză AstraZeneca pentru achiziţia a 300 de milioane de doze din vaccinul împotriva COVID-19 aflat în prezent în fază experimentală, a anunţat executivul comunitar, relatează Reuters şi EFE.

Contractul survine după semnarea unui pre-acord de achiziţie în luna august. Acesta este primul contract semnat de UE pentru cumpărarea unui potenţial vaccin împotriva noului coronavirus. Contractul prevede şi opţiunea cumpărării a 100 de milioane de doze suplimentare, scrie Agerpres.

Documentul semnat mai prevede că statele membre ale UE ''pot despăgubi producătorul (AstraZeneca) în anumite condiţii'' pentru a compensa ''riscul ridicat'' al procesului de dezvoltare a vaccinului. Dar purtătorii de cuvânt ai Comisiei Europene, remarcă agenţia EFE, nu au oferit detalii despre aceste condiţii.

Vezi și: Luptă acerbă pentru obținerea vaccinului anti-COVID. Prin ce mecanism va ajunge la pacienții români?

Dacă vaccinul se va dovedi a fi eficace şi sigur, dozele achiziţionate în baza acestui contract vor fi distribuite proporţional statelor membre ale UE în funcţie de populaţia fiecăreia.

Vaccinul experimental dezvoltat de AstraZeneca în colaborare cu Universitatea Oxford se află în prezent în faza a II-a din trei a testelor clinice, după ce a dat rezultate ''promiţătoare'' în prima fază a testelor.

Comisia Europeană a mai încheiat pre-acorduri de achiziţie a unor vaccinuri împotriva COVID-19 cu companiile farmaceutice Sanofi, Johnson&Johnson, Curevac şi Moderna.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri