În ultimele 24 de ore au fost 1.365 de cazuri noi de COVID-19, din 24.043 de teste efectuate. Alte 32 de persoane au murit din cauza infecției cu coronavirus, în timp ce la Terapie Intensivă sunt internați 490 de pacienți.

Până sâmbătă, 29 august, în România au fost confirmate 85.833 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 37.388 de pacienți au fost declarați vindecați și 10.618 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

Până astăzi, 3.539 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

Bilanț 29 august: 32 de decese

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 32 de decese (25 bărbați și 7 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Brașov, Caraș-Severin, Dolj, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Suceava, Timiș, Tulcea, Vrancea și București.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 4 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 9 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 12 decese la categoria de peste 80 de ani.

30 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, un pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Bilanț 29 august: 490 de persoane la ATI

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.225. Dintre acestea, 490 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.780.963 teste. Dintre acestea 24.043 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 13.352 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 10.691 la cerere.

Pe teritoriul României, 8.982 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.748 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 32.968 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 72 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.113 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 590 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 730 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 152.600 de lei.De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 3 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri