Primarul ales al municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a declarat că în oraş nu mai sunt paturi ATI disponibile, că personalul medical din linia întâi COVID-19, care lucrează continuu din luna martie, "este epuizat" şi că va fi nevoie de achiziţionarea unor teste speciale care să diferenţieze cazurile COVID-19 de virusurile sezoniere.

"În Timişoara, nu mai sunt disponibile paturi de terapie intensivă. Personalul medical, care lucrează din martie fără pauză, este epuizat. Deşi la Timişoara avem, între timp, capacitate de testare PCR foarte bună, va fi nevoie să se achiziţioneze teste speciale, pentru a diferenţia COVID-19 de virusurile sezoniere. Sunt necesare şi unele schimbări de legislaţie, în contextul supraaglomerării spitalelor COVID-19 şi de suport, pe care le voi susţine în discuţiile pe care le voi avea cu decidenţii din Bucureşti", a scris Dominic Fritz, într-o postare pe Facebook, scrie Agerpres.

El subliniază că sistemul de sănătate local are nevoie de decizii rapide, atât administrative cât şi legale şi de aceea "este de dorit ca învestitura (în funcţia de primar n.r.) să se producă în cel mai scurt timp legal", astfel încât să poată prelua atribuţiile de primar şi să se intervină cu soluţii.

"Dincolo de politică şi administraţie, nu vom putea limita extinderea comunitară a virusului dacă fiecare dintre noi nu se comportă cu responsabilitate. Trebuie să ne protejăm. Am învăţat din propria experienţă că putem să avem o viaţă normală dacă purtăm masca în spaţii închise sau aglomerate, păstrăm distanţa şi dacă ne mutăm mai multe activităţi afară sau în spaţii foarte bine aerisite, cât se poate", a punctat Dominic Fritz.

Primarul ales a făcut aceste afirmaţii în urma primei runde de întâlniri pe care a avut-o zilele trecute cu prefectul Liliana Oneţ, cu directorul Direcţiei de Sănătate Publică Timiş, Flavius Cioca, cu managerul Spitalului "Victor Babeş" Timişoara, Cristian Oancea, şi cu specialistul infecţionist Virgil Musta.

Sursa foto: faboi / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri