Un număr 3.920 cazuri noi de COVID-19 au fost înregistrat în ultimele 24 de ore, după 19.507 teste efectuate. Numărul de decese înregistrat în acest interval de timp este de 60, în timp ce la ATI se află 749 de pacienți. Bucureștiul a trecut de pragul de 3 infectări la 1.000 de locuitori.

Rata de incidență a trecut de 3 cazuri/1000 de locuitori în București, fiind de 3,02, iar conform reglementărilor în vigoare Bucureștiul ar trebui să introducă noi restricții ce impun purtarea măștii în toate spațiile publice.

UPDATE: Gheorghe Cojanu, prefectul Capitalei, a declarat în urmă cu puțin timp că nu are în vedere convocarea Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență în această zi.

„Nu. În legislație scrie că în 48 de ore comitetele pentru situații de urgentă județene și cel municipal se întrunesc după depășirea unei rate de 3. Deci, dacă astăzi s-a anunțat, 48 de ore înseamnă luni și marți. 3,02 e foarte puțin depășit ca să panicăm lumea. O să vedem, mai ales că rata după care ne orientăm noi este cea comunicată lunea. În fiecare luni e comunicată rata aferentă celor 14 zile anterioare”, a declarat Gheorghe Cojanu, pentru Edupedu.ro.

60 de decese și 749 de persoane sunt internate la ATI

Până astăzi, 5.872 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 17.10.2020 (10:00) – 18.10.2020 (10:00) au fost raportate 60 de decese (41 bărbați și 19 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Mureș, Prahova, Timiș, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 2 decese a fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 9 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 14 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 19 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 16 decese la categoria de peste 80 de ani.

58 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient nu a prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.984. Dintre acestea, 749 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.852.186 de teste. Dintre acestea, 19.507 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 11.530 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 7.977 la cerere.

Pe teritoriul României, 20.301 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.583 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 46.475 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 45 de persoane.

-știre în curs de actualizare-

Sursa foto: LCV / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri