O nouă tranșă de 500 000 doze vaccin gripal va fi livrată de furnizor către direcțiile de sănătate publică.

Dozele de vaccin vor fi direcționate către cabinetele medicilor de familie pentru continuarea imunizării persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire, în cadrul campaniei de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătății.

Pentru sezonul 2020-2021, Ministerul Sănătăţii a achiziţionat 3 milioane de doze de vaccin gripal, o cantitate dublă față de anul trecut, în vederea imunizării unui număr cât mai mare de persoane cu risc ridicat de îmbolnăvire. Campania de vaccinare a început în data de 14 septembrie 2020, iar repartiţia dozelor de vaccin către direcţiile de sănătate publică se face în mai multe etape, la fel ca în anii trecuți. Următoarea tranșă de 1.100.000 doze de vaccin gripal se va realiza în prima parte a lunii noiembrie.

În cadrul campaniei de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii sunt imunizate persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, precum şi gravide, conform recomandărilor OMS şi ECDC.

Până în data de 11 octombrie au fost vaccinate antigripal 146.537 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sanatatii, conform Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile.

Citeste si:
Ministerul Sănătății finalizează distribuția dozelor de vaccin gripal
Ministerul Sănătății...

Conform aceleiași surse, la nivel național, în cea de-a doua săptămână de supraveghere și monitorizare a evoluției infecțiilor respiratorii acute și gripei, numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute (gripă clinică, infecții acute ale căilor respiratorii superioare- IACRS și pneumonii) a fost de peste 42.000, cu aproximativ 50.2% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeași săptămână a sezonului precedent (84.564), dar într-o creșetere ușoară, cu 8.7%, comparativ cu cel din săptămâna anterioară.

Până în prezent, în acest sezon nu au fost înregistrate cazuri confirmate de gripă.

Sursa foto: Pixabay

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri