Nicușor Dan anunță sprijin pentru extinderea testării COVID-19

Primarul general ales, Nicuşor Dan, intenţionează să asigure resurse umană şi logistică pentru Direcţia de Sănătate Publică (DSP), precum şi o extindere a testării pentru COVID-19 la nivelul Capitalei, subliniind însă că aceasta nu va fi una "pompieristică" de tipul "cine vrea sună şi îl testăm", anunță Agerpres.

"Una dintre problemele pe coronavirus este că nu a existat o colaborare între Primăria Capitalei şi Direcţia de Sănătate Publică. Primăria Capitalei are resurse foarte multe, are o reţea de medici şcolari, de exemplu, are foarte mulţi funcţionari la ASSMB. DSP este într-o lipsă de resurse, şi de spaţiu, şi de oameni, care pur şi simplu să răspundă la telefoane, să facă tot ce ţine de interacţiunea cu bucureştenii. Unul dintre primele lucruri pe care o să îl fac este să asigurăm DSP-ului toţi oamenii de care au nevoie şi inclusiv o locaţie în care să-şi poată desfăşura corect activitatea", a arătat Nicuşor Dan, într-o conferinţă de presă susţinută în faţa sediului Primăriei Capitalei.

Întrebat cum vede declaraţiile Gabrielei Firea care a precizat în trecut că şi-a oferit susţinerea pentru DSP, dar că acest ajutor a fost refuzat, Nicuşor Dan a replicat că se îndoieşte de acest lucru.

"Permiteţi-mi să mă îndoiesc de tot ce declară primarul în funcţie, Gabriela Firea, care a minţit în campania electorală de cel puţin zece ori în privinţa mea", a spus el.

Totodată, primarul general ales şi-a anunţat intenţia de a extinde testarea pentru coronavirus la nivelul Capitalei, în conformitate cu indicaţiile specialiştilor.

Citeste si:
Dan despre apă caldă și căldură: În această iarnă nu se vor...
Nicușor Dan despre apă caldă...

"Este nevoie de o extindere a testării la nivelul Municipiului Bucureşti, iar Primăria Capitalei are resurse, numai că nu trebuie să facem o testare pompieristică, cum s-a încercat să se facă şi la care bucureştenii nici nu au răspuns 'cine vrea sună şi îl testăm'. Trebuie să facem o testare exact pe acele categorii vulnerabile care sunt medicii, asistenţii sociali, funcţionarii care sunt în contact cu publicul, şoferii, vatmanii. Există o experienţă ştiinţifică la nivel mondial pe tot ce înseamnă lupta cu această pandemie. Există specialişti. Primăria are resurse şi vom merge cu testarea exact acolo unde specialiştii ne spun", a precizat Nicuşor Dan.

El a subliniat că testele trebuie realizate în primul rând la nivelul cadrelor medicale şi al categoriilor în care există un risc mai mare de răspândire a infecţiei.

"Întreaga strategie o să o vedeţi în momentul în care o să avem toate informaţiile de la specialişti. Există o tehnologie rapidă dezvoltată în ultimele săptămâni, care este şi mult mai ieftină şi la care ne gândim să aplicăm. Precizia este undeva la 80 - 85%. Important este să ne ducem cu testarea acolo unde există posibilitatea de răspândire. (...) Pe de altă parte, este partea de prevenţie, în care activitatea noastră este extrem de importantă şi în care trebuie să ne ducem acolo, să rupem lanţurile de transmisie", a menţionat Nicuşor Dan.

Citeste si:
Nelu Tătaru: Urmează o perioadă grea, dar cu mari satisfacții...
Nelu Tătaru către tinerii...
Sursa foto: Agerpres FOTO

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Sănătate »



Setari Cookie-uri