Din ce în ce mai multe spitale din România anunță că au ajuns la capacitatea maximă de tratare. Este rândul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, unde sunt internați 402 pacienți confirmați ca fiind infectați cu noul coronavirus - COVID 19, dintre care trei prezintă forme ușoare și 387 au forme medii ale bolii. Secția ATI destinată pacienților bolnavi de COVID-19 este ocupată în întregime. În acest sens, cinci pacienți sunt ventilați mecanic, trei sunt conectați la oxigen și patru sunt neventilați.

În saloanele destinate pacienților care sunt suspecți și care așteaptă rezultatul testelor se află 48 de persoane.
În ultimele 24 de ore, două persoane - un bărbat și o femeie, de 79, respectiv 72 de ani - și-au pierdut viața, pe lângă infecția cu noul coronavirus având și alte patologii asociate.
Reprezentanții unității spitalicești fac apel la populație pentru respectarea măsurilor de distanțare și a purtării măștii în spațiile publice de pe întreg cuprinsul țării, fie ele închise sau deschise.
Județul Neamț a raportat 102 noi infectări, în ultimele 24 de ore, înregistrând o rată de incidență de 2,72 la mia de locuitori.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 7.304 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Până astăzi, 10 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 314.295 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 211.408 pacienți au fost declarați vindecați.

Sursa foto: Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț/ Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri