Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că închiderea pieţelor din hale sau spaţii acoperite reprezintă o măsură justă luată de Guvern şi a acuzat PSD că a propus deschiderea acestora din motive politicianiste.

"Chestiunea pieţelor este una care a dus la destul de multe dezbateri în spaţiul public. Eu cred că măsura luată de Guvern este una justă. (...) Faptul că Guvernul hotărăşte ceva şi majoritatea PSD-istă din Parlament, (...) doar din motive politicianiste, hotărăşte inversul este încă un argument pentru care trebuie să facem alegeri la termen", a spus şeful statului, într-o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni.

El a subliniat că se închid doar pieţele care funcţionează în spaţiile închise, în care nu pot fi garantate măsurile de protejare a populaţiei, conform Agerpres.ro.

Marţi, Camera Deputaţilor a adoptat amendamentul PSD potrivit căruia, pe durata stării de alertă, pieţele agroalimentare în spaţii închise, târgurile, bâlciurile, pieţele mixte şi volante, talciocurile îşi vor putea continua activitatea, cu respectarea măsurilor de distanţare socială şi protecţie sanitară.

Amendamentul, iniţiat de Marcel Ciolacu şi Daniel Zamfir, a fost introdus în proiectul pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 78/2019 privind modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri în domeniul agriculturii, precum şi pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare, care a fost adoptat cu 173 voturi pentru, unul împotrivă şi 93 de abţineri.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri