Peste jumătate dintre români consideră că testarea şi tratamentul pentru infecţia cu SARS-CoV-2 nu sunt suficient de accesibile în ţara noastră, conform unui sondaj efectuat în perioada 25 septembrie - 16 octombrie, informează Agepres.

Studiul a fost realizat de Centrul de Cercetări Sociologice Larics (CCSL), în parteneriat cu Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM) şi cu Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale (ISPRI), sub egida Secţiei de Ştiinţe Medicale a Academiei Române. Volumul eşantionului a fost de 1.000 de persoane, iar eroarea maximă admisă a datelor este de +/- 3%. Metoda folosită a fost a chestionarului aplicat telefonic.

Astfel, 51,3% au apreciat că în România tratamentul pentru infecţia cu noul coronavirus este mai degrabă inaccesibil, iar 37% au considerat că este mai degrabă accesibil. În ce priveşte testarea, 54,5% au spus că aceasta este mai degrabă inaccesibilă, în timp ce 35,8% au declarat că este mai degrabă accesibilă.

Întrebaţi care ar trebui să fie cele trei domenii prioritare pentru Guvern, în acest moment, 51,8% au indicat protejarea locurilor de muncă ale populaţiei, 42,5% desfăşurarea şcolii în bune condiţii, 37,2% luarea de măsuri împotriva răspândirii infecţiilor cu noul coronavirus, 33,3% lupta împotriva corupţiei, 32,4% creşterea salariilor, 32,2% susţinerea mediului privat în economie, 31% îmbunătăţirea sistemului de sănătate în general, 11,8% creşterea pensiilor, 10,5% construcţia de autostrăzi; 8,3% comunicarea mai bună cu populaţia şi combaterea ştirilor false; 5,1% ordinea publică.

De asemenea, 83,1% din respondenţi au precizat că, de când a început pandemia, au urmărit la televiziunile de ştiri cele mai multe informaţii despre coronavirus, despre situaţia medicală din ţară şi din lume şi despre măsurile luate de autorităţi. Alte surse de informare indicate, în cadrul întrebării care a inclus mai multe variante de răspuns, au fost: televiziunile, în general (48,4%), ziarele şi presa online (20,7%), Facebook sau alte reţele sociale (17,7%), site-uri de specialitate (16,6%), mai degrabă discuţii cu familia, cunoscuţii (7,2%), studii, rapoarte ştiinţifice (4,09%).

Totodată, 47,5% din cei care au răspuns au declarat că se consideră foarte bine informaţi în legătură cu noul coronavirus şi măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19. 43% au precizat că se consideră mai degrabă informaţi, 7,4% mai degrabă neinformaţi, iar 1,8% au spus că nu cunosc aproape deloc situaţia.

43,6% au precizat că au văzut aproape zilnic ştiri despre coronavirus pe care le-au identificat ca fiind false, în timp ce 24,9% au spus că au văzut sau auzit astfel de ştiri săptămânal.

Totodată, 37% au apreciat că România nu a fost ajutată de nimeni în combaterea pandemiei. 35,2% au indicat UE; 4,3% - Germania; 3,2% - NATO; 2,9% - SUA; 1,8% - China; 1,5% - Rusia.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri