Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a ajuns la Piatra-Neamț, unde a instituit o celulă de criză pentru găsirea unor soluții și pentru stabilirea daunelor. În urma ședinței, aceasta a declarat că primordial este transferul în siguranță al pacienților grav afectați la Iași.

În urma celor mai recente informații, zece pacienți internați în secția ATI afectată de incendiu au decedat. Dintre aceștia, doi pacienți intubați la ATI, în timpul incendiului, și care se aflau, ulterior, în UPU pentru transferul la Iași.

Medicul de pe secție care a intervenit pentru salvarea vieții pacienților are arsuri de gradul 1 și 2 pe 40% din suprafața corpului și primește îngrijri, starea acestuia fiind stabilă la acest moment, însă va fi transferat în secțiile speciale din țară, mai cu seamă la Spitalul Clinic de Urgență din București (Floreasca).

Alte trei cadre medicale - un medic și două asistente - care au suferit răni în urma intervenției de a salva pacienții din secția ATI primesc îngrijiri. Aceștia au arsuri de gradul 1 și 2, dar pe o suprafață limitată din corp.

Retail jobs

”Ne ocupăm de transferul pacienților la Iași, ne asigurăm că aceștia vor primi îngrijirile necesare, ținând cont și afecțiunile provocate de infecția cu COVID-19”, a declarat Nelu Tătaru.

Prefectul județului Neamț a adăugat că Inspectoratul Județean de Poliție se ocupă de identificarea victimelor, pentru a putea transmite datele rudelor, care așteaptă informații.

Nu în ultimul rând, ministrul a mai spus și că ISU va stabili cauzele incendiului, urmând ca în urma anchetei să fie indicați și vinovații.

Sursa foto: Agerpres FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri