Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a descurajat utilizarea pentru pacienţii spitalizaţi cu COVID-19 a antiviralului Remdesivir, unul dintre principalele tratamente împotriva noului coronavirus experimentat anul acesta, după ce s-a constatat că nu ameliorează starea bolnavilor, relatează EFE.

O echipă internaţională de experţi ai OMS a concluzionat că nu există probe că acest medicament, produs de compania farmaceutică americană Gilead şi care anterior a fost administrat bolnavilor de Ebola, scade mortalitatea în cazurile cele mai grave de COVID-19 sau că reduce necesitatea de ventilaţie.

Rezultatele, publicate de British Medical Journal al Asociaţiei Medicale Britanice, au fost obţinute după analizarea datelor a patru tratamente asupra a 7.000 de pacienţi spitalizaţi cu COVID-19.

Medicamentul "nu are efecte semnificative asupra mortalităţii sau a altor importanţi indicatori ai pacienţilor, precum necesitatea de ventilaţie mecanică sau perioada de ameliorare clinică", au precizat experţii.

Ei au subliniat că rezultatele nu arată că Remdesivir ar fi lipsit de unele efecte benefice asupra pacienţilor, însă descurajează utilizarea din cauza costului prea mare şi a posibilelor efecte asupra sănătăţii a acestui tratament administrat pe cale intravenoasă.

Experţii au ţinut să precizeze că sprijină continuarea testelor clinice cu acest medicament, unele dintre ele susţinute anterior de OMS, pe grupuri specifice de pacienţi pentru a putea urmări probe evidente ale efectelor sale.

OMS recomandă de mai multe luni folosirea tratamentelor cu Dexametazonă, un medicament cu corticosteroizi foarte accesibil pe piaţa internaţională, pentru cazurile grave de COVID-19, având în vedere că este cel care a dat cele mai bune rezultate până la această dată.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri