Asociația ”Dăruiește Viață” intenționează să doneze o secție modulară ATI Spitalului Județean Piatra-Neamț

Asociația ”Dăruiește Viață” are în plan realizarea unei secții ATI modulare la Spitalul Județean Piatra-Neamț, potrivit unei postări a Oanei Gheoghiu, una dintre fondatoarele asociației, pe o rețea de socializare.

După ce au operaționalizat secția modulară în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, Asociația ”Dăruiește Viață” își îndreaptă atenția către Spitalul din Piatra Neamț, unde, pe 14 noiembrie, a avut loc nefericitul eveniment, în urma căruia 14 persoane au decedat, până în prezent.

Prin urmare, Asociaţia "Dăruieşte Viaţă" intenţionează să doneze Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Piatra-Neamţ o secţie ATI modulară cu 16 paturi.

”Am fost aici (Spitalul Județean Piatra-Neamț) cu o echipă completă de specialiști în instalații sanitare, electrice, ventilație și gaze medicale, pentru a găsi cea mai bună soluție. Și cea mai bună soluție este un spital modular ATI, cu toate facilitățile necesare unui astfel de serviciu medical, în curtea spitalului județean”, a scris Oana Gheorghiu, pe pagina sa de Facebook.

Oana Gheorghiu nu a ezitat să facă precizări legate de instalațiile de oxigen din spitalul modular de la Lețcani.

Citeste si:
Danone România donează 250.000 euro către Dăruiește Viață
Danone România donează...

”A fost un bun prilej să-i explicăm care sunt problemele la Spitalul Modular Lețcani pe care l-a cofinanțat. Sper să fi înțeles că oxigenul pe care acel spital îl folosește pentru tratarea pacienților cu COVID nu e deloc ce trebuie. O concentrație de 90-94% a oxigenului folosit în COVID nu salvează vieți. Poate că întâlnirea asta va schimba ceva acolo”, a mai notat Gheorghiu.

Viitoarea Secţie ATI este compusă din 32 de containere, cu 16 paturi în total şi va veni dotată cu aparatură ultramodernă, cu staţie de oxigen mobilă şi un spaţiu destinat ambulanţelor care vor deservi unitatea sanitară mobilă.

Detaliile vin în urma unei postări pe o rețea de socializare a lui Ionel Arsene, preşedintelui Consiliului Județean Neamţ. Președintele CJ Neamț a mulțumit asociației pentru implicarea sa.

”În această perioadă, când niciun spital din ţară nu mai are locuri în secţiile de Anestezie şi Terapie Intensivă, am toată aprecierea faţă de aceşti oameni cu suflet mare, care vin şi ne oferă ajutorul lor. În felul acesta medicii pot salva pacienţi aflaţi într-o stare foarte gravă, dându-le o nouă şansă la viaţă", a scris în postare preşedintele CJ Neamţ.

Citeste si:
Oana Gheorghiu, Dăruiește Viață:Cerem o verificare a Spitalul din...
Oana Gheorghiu (Dăruiește...

Secţia ATI a SJU Piatra-Neamţ a fost distrusă de un incendiu pe 14 noiembrie. Zece pacienţi cu COVID-19, internaţi în două saloane, au murit în incendiu. În prezent, la SJU Piatra-Neamţ există doar două paturi ATI amenajate într-un salon lângă Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU), unde pacienţii care necesită terapie intensivă sunt stabilizaţi şi apoi sunt transferaţi la alte spitale.

Sursa foto: Ionel Arsene/Facebook

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Sănătate »



Setari Cookie-uri