Rețeaua de sănătate Regina Maria anunță inaugurarea unui Centru de Fertilitate și FIV în cadrul Spitalului Regina Maria Cluj. După doi ani de la finalizarea celei mai mari investiții din țară, în valoare de peste 18 milioane de euro, operatorul privat oferă noi oportunități cuplurilor care se confruntă cu probleme de fertilitate.

Centrul de Fertilitate și Fertilizare in vitro reprezintă o investiție de jumătate de milion de euro, pacienții beneficiind de serviciile complete ale spitalului și ale celor două policlinici Regina Maria din același oraș. Spațiul alocat centrului include circuite speciale, dedicate cuplurilor care pot veni la control în vederea diagnosticării și tratării dificultăților în procesul de concepție.

În urmă cu doi ani am transformat orașul Cluj-Napoca într-o nouă capitală a sănătății, prin investițiile realizate în această zonă. Ne-am consolidat poziția regională prin construirea celui mai mare spital privat cu servicii integrate, dar și prin achiziția unor companii locale.

Fady Chreih, CEO al Rețelei de sănătate Regina Maria

Problemele de fertilitate reprezintă o adevărată provocare pentru unele cupluri, iar cifrele ne arată că până la 20% din cazuri nu au o cauză evidentă. Conform statisticilor, 1 din 6 cupluri are probleme de concepție, iar incidența în funcție de gen este de 1 la 1.

Echipa medicală

Domnul Conf. Univ. Dr. Romeo Micu, Șef secție Obstetrică-Ginecologie este cel care coordonează echipa multidisciplinară a Centrului de Fertilitate și FIV, formată din Dr. Mihai Surcel – Medic Primar Obstetrică-Ginecologie, Embriolog Dr. Bechir Melihan- Medic Primar Obstetrică-Ginecologie, Embriolog Dr. Cristina Zlătescu - Medic specialist OG, competență infertilitate și embriologie, Dr. Cristina Ivan – Medic Specialist Urologie, Dr. Antonia Kiraly – Medic Specialist Endocrinologie, Dr. Anca Crăciun – Șef de Lucrări Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, Dr. Bogdan Chiroiu - Medic primar Radiologie - imagistică medicală, Dr. Luminița Cocârlă - Medic primar Radiologie - imagistică medicală, Dr. Luminița Cocârlă – Medic primar Alergologie și imunologie, Dr. Simona Avram – Medic Primar Hematologie, Dr. Ioan Cetină - Medic specialist chirurgie generală și Iustin Pașcalău – Psiholog. În cadrul Centrului, cuplurile care necesită asistență medicală pentru tratarea infertilității au la dispoziție atât analize de laborator, cât și servicii medicale imagistice.

Spitalul Regina Maria Cluj dispune de o suprafață de peste 7.000 mp, organizată pe șapte niveluri: parter, patru etaje supraterane și două subterane. Unitatea medicală include un sistem complet de imagistică General Electric, cu aplicații în chirurgie, pediatrie, ginecologie și ortopedie. De anul trecut, a devenit centru de referință General Electric în imagistica dedicată patologiei sânului, iar laboratorul integrează un departament de genetică moleculară și o divizie specializată de anatomie patologică.

Mai mult decât atât, în cadrul spitalului este inclus și departamentul de specialități chirurgicale pediatrice extins pe un întreg etaj, precum și ambulatoriul dedicat exclusiv copiilor, compus din 7 cabinete de consultații și camera de gardă 24/7. Policlinica dispune de un laborator propriu unde se procesează analizele pacienților, cu o suprafață de 120 mp.

Rețeaua de sănătate Regina Maria este unul dintre lideri în calitatea serviciilor medicale din România, fiind singurul operator care deține trei spitale cu acreditări internaționale. Prin cele 12 acreditări deținute – o performanță unică în Europa Centrală și de Est, Regina Maria demonstrează constant angajamentul său pentru excelența medicală și siguranța îngrijirii pacienților.

Regina Maria a integrat cu succes peste 30 de alți jucători de pe piață, având o prezență proprie în 20 de județe și acoperire națională prin intermediul celor 310 clinici partenere. Compania reunește peste 6.500 de angajați și colaboratori în cele 69 de locații proprii din Bucureşti şi din țară, locații prin intermediul cărora oferă servicii complete de spitalizare și chirurgie, maternitate, policlinică, imagistică, laborator și stocare de celule stem, unui număr de peste 4.2 milioane de pacienți.

În timpul pandemiei COVID-19, Regina Maria a implicat în testare 6 laboratoare de biologie moleculară din Rețea, atingând o capacitate de prelucrare de peste 3400 teste RT-PCR/zi și procesând până acum peste 255.000 de teste la nivel național.

Sursa foto: Regina Maria

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri