Agenţia britanică a medicamentului a asigurat vineri că decizia sa de a autoriza rapid în Regatul Unit utilizarea vaccinului Pfizer/BioNTech împotriva COVID-19, o premieră în lumea occidentală, a răspuns tuturor normelor de securitate, după critici care i-au fost aduse privind precipitarea procesului, scrie Agerpres.

"Niciun vaccin nu ar fi fost autorizat în Regatul Unit dacă nu s-ar fi respectat normele de securitate, de calitate şi de eficienţă", a declarat într-un comunicat Agenţia independentă de reglementare a medicamentelor şi a produselor de sănătate (MHRA).

"Orice vaccin constituie obiectul unor solide teste clinice, conform normelor internaţionale", a adăugat MHRA.

Imunologul Anthony Fauci, membru al celulei de criză de la Casa Albă asupra noului coronavirus, estimase joi că MHRA "precipitase această aprobare", survenită marţi, după care şi-a cerut scuze.

"Am o mare încredere în ceea ce face Regatul Unit, atât pe plan ştiinţific, cât şi pe planul reglementărilor", a declarat la BBC directorul Institutului american pentru boli infecţioase.

"Procesul nostru ia mai mult timp decât în Regatul Unit. Aceasta este realitatea", a adăugat el, asigurând că nu a vrut "să se subînţeleagă că ar fi o lipsă de seriozitate, chiar dacă aceasta este ceea ce a reieşit".

"Dacă sunteţi un organism de reglementare sanitar puţin în întârziere, ce-aţi fi spus pentru a vă justifica întârzierea? Lucruri precum cele pe care le-am auzit, probabil", a răspuns miercuri primelor critici Jonathan Van Tam, medic şef adjunct pentru Anglia.

June Raine, directoare a MHRA, îşi apărase de asemenea anterior echipele, afirmând că acestea "au lucrat în maniera cea mai riguroasă la acest vaccin, fără a neglija niciun aspect".

Agenţia britanică a medicamentului şi-a explicat rapiditatea prin faptul că ea a lansat o examinare continuă a datelor furnizate şi Pfizer şi BioNTech pe măsura testelor efectuate pe oameni, mai degrabă decât să aştepte ca toate datele să fie compilate în final.

Europenii şi americanii aşteaptă în această lună răspunsul agenţiilor lor sanitare cu privire la aprobarea vaccinului Pfizer/BioNTech.

În aşteptare, Regatul Unit prevede să înceapă săptămâna viitoare injectarea primelor 800.000 de doze, dând prioritate rezidenţilor din azilurile de bătrâni.

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri