În ce municipii și localități din România a funcționat măsura carantinei

Respectarea măsurilor locale și zonale dispuse de autorități acolo unde este necesar în vederea limitarea răspândirii noului tip de Coronavirus și care presupun purtarea măștii de protecție, igienizarea frecventă a mâinilor, distanțarea socială rămân esențiale. Instituirea carantinei a avut rezultate pozitive în regiunile în care aceasta a fost adoptată.

Luând în considerare situația epidemiologică din mai multe județe la nivel național și pentru care în baza Legii 136 / 18 iulie 2020, în mai multe municipii, localități, orașe, comune, sate a fost instituită carantina zonală pe o perioadă de 14 zile sau prelungirea acesteia după caz, reiterăm faptul că evoluția incidenței cumulate în zonele vizate, în ultimele 14 zile la 1000 de locuitori a scăzut, fapt ce subliniază importanța adoptării în timp util a măsurilor suplimentare de protecție a comunităților în zonele unde riscul epidemiologic era semnificativ.

Din datele centralizate la nivelul CNCCI care indică situația/ evoluția zonelor aflate sub incidența carantinei teritoriale, dorim să evidențiem pe de-o parte eficiența impunerii acestei măsuri luate de autoritățile direct implicate în gestionarea situației sanitare dificile existente și totodată importanța respectării tuturor măsurilor în zonele carantinate de către toți cetățenii, care ne sunt parteneri în această luptă cu noul Coronavirus.

Eficiența gradului de diminuare a răspândirii Coronavirusului SARS-CoV-2 în zonele aflate sau ieșite de sub incidența carantinei teritoriale a fost atins în mai multe județe la nivel național. Acest lucru se datorează în principal cetățenilor aflați în zonele vizate, care prin respectarea tuturor măsurilor generale de protecție, incidența cumulată în ultimele 14 zile la mia de locuitori a scăzut cu peste 50% din valoarea inițială.

În continuare, în vederea susținerii argumentelor exprimate anterior, vă prezentăm câteva exemple, astfel:

Citeste si:
Cele mai importante aspecte pe care să le urmărești când cauți...
Cele mai importante aspecte...
  • Județul Sibiu: La data instituirii carantinei, municipiul Sibiu (16 noiembrie ) înregistra o incidență de 13,43 la mia de locuitori, iar la data de 13 decembrie, valoarea incidenței scăzând la 4,86 la mia de locuitori.

În orașul Tălmaciu, la data instituirii carantinei (16 noiembrie) se înregistra o incidență de 10,33 la mia de locuitori, iar la data de 13 decembrie se arată o scădere la 2,04 la mia de locuitori. De menționat este faptul că în cazul acestei regiuni a fost necesară prelungirea perioadei de carantinare, care expira astăzi, 14 decembrie.

O alta localitate din județul Sibiu cu o scădere considerabila a incidenței este și Municipiul Mediaș, care la data instituirii carantinei (23 noiembrie) înregistra o incidență de 9,23 la mia de locuitori, iar la data de 13 decembrie se evidențiază o valoare de 4,08 la mia de locuitori.

  • Județul Sălaj: la data instituirii carantinei (05 noiembrie) , municipiul Zalău înregistra o incidență de 9,96 la mia de locuitori, iar la data ieșirii ( 03 decembrie) o valoare de 3,52 la mia de locuitori.

O altă localitate din județul Sălaj cu o scădere considerabilă a incidenței este și localitatea Jibou, care la data instituirii carantinei (05 noiembrie) înregistra o incidență de 9,14 la mia de locuitori, iar la data încetării ( 03 decembrie) o valoare de 2,8 la mia de locuitori.

  • Județul Iași: la data instituirii carantinei (29 noiembrie), comuna Ciurea înregistra o valoare a incidenței de 8,67 la mia de locuitori, iar la data prezentă incidența a scăzut la 5,52 la mia de locuitori.
  • Județul Arad: la data instituirii carantinei (25 noiembrie), orașul Ineu înregistra valoarea incidenței de 9,52 la mia de locuitori, iar la data ieșirii ( 9 decembrie), 4,97 la mia de locuitori.
  • Județul Bihor: la data instituirii carantinei (02 decembrie), orașul Nucet înregistra o valoare a incidenței de 6,55 la mia de locuitori, iar la data ieșirii ( 9 decembrie), 2,87 la mia de locuitori.
  • Județul Bistrița Năsăud: la data instituirii carantinei (19 noiembrie), municipiul Bistrița înregistra 8,18 la mia de locuitori, iar la data ieșirii ( 3 decembrie), 4,98 la mia de locuitori.
  • Județul Maramureș: la data instituirii carantinei (11 noiembrie), municipiul Baia Mare înregistra o valoare de 7,21 la mia de locuitori, iar la data ieșirii ( 02 decembrie) incidența a scăzut la 3,97 la mia de locuitori.
  • Județul Cluj: la data instituirii carantinei (05 noiembrie), localitatea Gherla înregistra o incidență de 9,30 la mia de locuitori, iar la data ieșirii ( 03 decembrie), 4,69 la mia de locuitori.
  • Județul Alba: la data instituirii carantinei (17 noiembrie), municipiul Blaj înregistra o valoare a incidenței de 11,21 la mia de locuitori, iar la data ieșirii ( 08 decembrie), 4,86 la mia de locuitori.
  • Județul Satu-Mare: la data instituirii carantinei (19 noiembrie), municipiul Satu Mare înregistra o incidență de 8,24 la mia de locuitori, iar la data ieșirii ( 03 decembrie) valoarea a scăzut la 5,73 la mia de locuitori.
  • Județul Timiș: la data instituirii carantinei (21 noiembrie), municipiul Lugoj înregistra o valoare a incidenței de 6,94 la mia de locuitori, iar la data ieșirii (05 decembrie), 3,45 la mia de locuitori.

Date fiind aceste exemple, dorim să adresăm un apel tuturor cetățenilor care ne sunt parteneri în această criză sanitară și anume, să respecte măsurile de protecție, să manifeste atenție sporită igienei și să evite zonele aglomerate, mai ales în contextul apropierii sărbătorilor de iarnă. Același mesaj îl reiterăm atât persoanelor aflate în zonele vizate carantinate dar și acelora care se află în zone care au ieșit de sub incidența carantinei teritoriale, în scopul comun de a limita răspândirea noului Coronavirus.

Citeste si:
UPDATE Coronavirus 18 mai | Aproximativ 100 de decese raportate
UPDATE Coronavirus 18 mai |...

Totodată, în susținerea principiului transparenței și Informarea optimă a publicului larg, datele privind măsurile dispuse de autorități în sprijinul cetățenilor, inclusiv a celor care presupun carantinarea unor localități din țară sunt actualizate, permanent, pe siteurile MAI, DSU și IGSU.

Sursa foto: Pixabay
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Sănătate »



Setari Cookie-uri