Autorităţile de la Belgrad solicită un test PCR negativ pentru oricine va intra în Serbia în perioada sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou începând cu data de 20 decembrie, deşi cetăţenii sârbi care locuiesc în străinătate şi se întorc în ţară vor avea la dispoziţie alternativa de a intra într-o carantină de zece zile, informează Agerpres.

Măsurile vor fi aplicate, cel mai probabil, până pe 10 ianuarie, în funcţie de situaţia epidemiologică, conform anunţului făcut luni de ministrul muncii Darija Kisic Tepavcevic, membră a echipei guvernamentale care gestionează pandemia de COVID-19.

În timp ce testul PCR negativ va fi obligatoriu pentru străini, cetăţenii sârbi care se întorc pentru a-şi vizita familiile vor putea beneficia de o "izolare la domiciliu de zece zile, dacă nu au un test PCR negativ".

Serbia a înregistrat 4.932 de noi confirmări şi 49 de decese în ultimele 24 de ore.

Bilanţul total a ajuns la 8.842 de pacienţi internaţi, dintre care 334 folosesc aparate pentru a putea respira.

Croaţia vecină a înregistrat luni 1.472 de noi cazuri şi 65 de decese cauzate de COVID-19, conform anunţului făcut de autorităţile de la Zagreb, care au avertizat că săptămâna trecută s-au înregistrat cu 5.6% mai multe cazuri decât în săptămâna precedentă.

În Croaţia s-au înregistrat 22.769 de cazuri de infectare cu noul coronvirus, iar 2.857 de pacienţi sunt spitalizaţi, dintre care 284 folosesc aparate pentru a putea respira.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri