Şefa DSP Botoșani cere cadre medicale cu studii medii din judeţele vecine la Secţia ATI

Autorităţile sanitare din Botoşani vor cere spitalelor din regiunea Moldovei transferul, prin detaşare, al unor cadre medicale cu studii medii pentru a lucra pe Secţia de anestezie şi terapie intensivă (ATI) a Spitalului Judeţean de Urgenţă (ATI) Mavromati, a declarat într-o conferinţă de presă, directorul Direcţiei de Sănătate Publică, medicul Monica Adăscăliţei, potrivit Agerpres.

Potrivit acesteia, Secţia ATI se confruntă cu un deficit de personal, ca urmare a infectărilor cu noul coronavirus, în special în rândul asistenţilor şi infirmierilor.

"O să cerem ajutorul colegilor de la Dorohoi, unde secţia ATI nu e cu terapie COVID. Ei au cazuri doar pe pacienţii cronici. Eu personal o să încerc, nu ştiu dacă o să am succes de cauză, la judeţele învecinate dacă ne pot sprijini cu unu - doi asistenţi, infirmieri, măcar până ne revin colegii noştri din concedii medicale, fie de COVID, fie pe boli cronice. (...) Acum, problema cea mai mare este cu personalul auxiliar şi mediu. Avem asistenţi şi infirmieri care sunt pozitivi acum, dar sunt şi persoane care au probleme medicale cronice şi probabil din cauza perioadei acesteia, în care nu şi-au luat concediu de odihnă deloc, s-au accentuat simptomele şi au fost nevoiţi să îşi ia concediu medical", a afirmat Adăscăliţei.

Oficialul DSP susţine că, în momentul de faţă, Secţia ATI a SJU este plină.

Datele transmise marţi de DSP arată că rata de infectare la nivelul judeţului Botoşani este de 1,72 cazuri la 1.000 de locuitori. În ultimele 24 de ore, în judeţ au fost înregistrate 57 de noi cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus.

Sursa foto: Shutterstock
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Sănătate »



Setari Cookie-uri