Cîţu: Românii vor să se vaccineze, am depăşit momentul dezinformării, că nu ar dori

Premierul Florin Cîţu a afirmat că românii vor să se vaccineze, fiind depăşit "momentul dezinformării", potrivit căruia aceştia nu ar dori acest lucru.

"Problema cea mai mare pe care am avut-o sau părea că este o problemă (...), mi se tot spunea că lumea nu vrea să se vaccineze, de aceea (...) şi aceste forme de a motiva pe medicii de familie sau alţi actori, de a ne spune cum să se vaccineze oamenii. Ieri s-a văzut foarte clar: românii vor să se vaccineze. Ăsta este cel mai important lucru. Este datoria noastră şi voi face acest lucru să ne asigurăm ca toţi românii să se vaccineze. (...) Am depăşit momentul cel mai important, acela al dezinformării, că românii nu vor să se vaccineze. Vor să se vaccineze, s-a văzut şi ne vom asigura că se vor vaccina", a declarat Cîţu, după ce s-a vaccinat, conform Agerpres.ro.

Cîţu a precizat că vor fi 932 de centre de vaccinare pentru etapa a doua, în prezent existând peste 200 de astfel de centre, iar săptămâna viitoare se va ajunge la un număr de 300 de centre.

Premierul Florin Cîţu a declarat că întârzierile de livrare a vaccinului din perioada următoare vor fi recuperate, firma producătoare abordând acest ritm pentru a-şi recalibra capacitatea de producţie pentru trimestrul al doilea.

"Doar o săptămână primim 80%, după aceea revenim, dar se vor recupera. Ceea ce încetineşte în perioada următoare va fi recuperat în săptămâna următoare. Nu este decât o problemă decât de o săptămână. Ca să fie foarte clar, de ce a făcut Pfizer acest lucru: pentru a recalibra capacitatea de producţie, să avem acele 200 de milioane de vaccinuri în trimestrul doi. Deci este un lucru bun şi veţi vedea că nu se încetineşte procedura", a afirmat Cîţu.

Citeste si:
Cîțu, în prima zi fără mască în aer liber: Am făcut o plimbare și a...
Cîțu, în prima zi fără mască...

Referitor la platforma pentru înscriere în vederea programării pentru vaccinare, premierul a menţionat că "se lucrează non-stop".

Sursa foto: Agerpres Foto
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Sănătate »



Setari Cookie-uri