Coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva SARS-CoV-2, dr. Valeriu Gheorghiţă, a anunţat că până pe data de 14 aprilie au fost ocupate ''aproape toate sloturile disponibile'' în vederea vaccinării.

Întrebat, în cadrul unei conferinţe de presă, de ce persoanelor care sună la call center li se răspunde că nu se mai fac programări, Valeriu Gheorghiţă a explicat:

"Motivul este că până pe data de 14 aprilie s-au ocupat aproape toate sloturile disponibile. Neavând un calendar de livrare pentru al doilea trimestru, practic din 1 aprilie nu am deschis alte sloturi, la acest moment, pentru că nu avem perspectiva atât a numărului de doze, ca să stabilim câte sloturi vom deschide pentru programare, cât şi a momentului în care vor fi livrate. În momentul în care vom avea aceste date disponibile, cu siguranţă, în cel mai scurt timp, vor fi disponibile locurile pentru programare şi după data de 14 aprilie".

El a oferit asigurări că dozele recepţionate au fost folosite în beneficiul persoanelor care s-au programat la vaccinare, subliniind că, până pe 17 aprilie, 72% dintre locurile ocupate pentru vaccinare revin persoanelor cu vârstă peste 65 de ani şi celor cu boli cronice. Valeriu Gheorghiţă a arătat că deschiderea altor centre de vacinare depinde de asemenea de calendarul de livrare.

"În momentul în care vom avea un calendar de livrare, atât de la Moderna, pentru a doua jumătate a lunii februarie, pentru că nu avem un calendar precizat, nu ştim o dată la care urmează să ni se livreze, nici pentru luna martie; de asemenea, nu avem un calendar stabilit pentru compania AstraZeneca - nu putem la acest moment să spunem o dată concretă în care pot să fie deschise alte centre de vaccinare. Ceea ce pot să vă asigur - şi lucrurile cred că sunt cât se poate de transparente: numărul de doze pe care noi l-am recepţionat a fost folosit în beneficiul persoanelor care s-au programat la vaccinare. Până pe 17 aprilie, 72% dintre locurile ocupate pentru vaccinare sunt pentru persoanele cu vârstă peste 65 de ani şi persoanele cu boli cronice. Deci, practic, se respectă, cumva, proporţia menţionată de 75%, respectiv 25%. Este evident că numărul de doze disponibile ne limitează capacitatea de programare şi de vaccinare. Nu putem să deschidem mai multe sloturi pentru programare, neavând certitudinea datelor la care sosesc aceste vaccinuri. Altfel, vom fi puşi în situaţia să reprogramăm, ceea ce este total neplăcut şi este un lucru pe care nu trebuie să îl repetăm", a spus el.

Sursa foto: Agerpres FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri