Dezbaterea pe marginea medicamantului Ivermectină a continuat la Antena3, medicul Ioan Alexie – care susține că în Las Vegas utilizează medicamentul pentru anihilarea infecției cu Covid-19 – a fost combătut vehement de epidemiologul Alexandru Rafila, membru în Comitetul Executiv al Oragnizației Mondiale a Sănătății, scrie G4Media.ro.

Rafila a subliniat că nu pot fi luate în calcul nici așa zisele argumente lansate de prestigioasa publicație Financial Times, prin care se încearcă inducerea ideii că Ivermectina ar reduce rata mortalității cu 75%.

„Pot exista studii în Financial Times – care nici măcar nu e o publicație medicală – ori prin alte reviste, atâta timp cât acestea date nu sunt certificate de organisme de reglementare, atâta timp cât medicamentul nu este autorizat, consecințele pot fi foarte grave”, a atenționat Rafila.

Și în America și în UE există agenții și instituții care reglementează utilizarea medicamentelor din punct de vedere al eficacității și siguranței, iar până în prezent, singura utilizare acceptată pentru uz uman, în cazul Ivermectinei, vizează afecțiuni la nivelul pielii, mai precis se folosește ca unguent în tratamentul râiei/scabiei.

Citește materialul integral pe G4Media.ro.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri