Câteva zeci de persoane protestează în fata Spitalului "Matei Balş" în urma incendiului produs, în cursul dimineţii, la această instituţie medicală, tragedie soldată cu cinci morţi.

La protest este prezent şi Eugen Iancu, preşedintele Asociaţiei Colectiv GTG 3010. Acesta a declarat că tragedia de la "Balş" i-a trezit "un sentiment de neputinţă", scrie Agerpres.

"Un sentiment de neputinţă în faţa unor politicieni care până acum o lună sau două, când am mers la vot, ne promiteau că vor schimba şi iată că nu se schimbă nimic. Bineînţeles că nu pot să acuz noul guvern sau noua putere, că abia se instalează, dar nu văd nici reacţii din partea lor. Văd deja aceleaşi promisiuni, deja noi nu mai existăm pentru ei. Preşedintele ne promite, prim-ministrul ne promite, ceilalţi profită de eveniment ca să dea în cap puterii, pentru ca pe moartea noastră ei trebuie să facă politică. M-ar fi bucurat să îi văd că se strâng şi spun: 'hai să ne unim şi să rezolvăm Sănătatea, Educaţia, facem un proiect pe următorii 15 ani de care nu se mai atinge nimeni' ", a afirmat Iancu.

El a susţinut că nu are nicio speranţă că se va schimba ceva.

"În seara asta - şi mi-aş dori în fiecare seară - să mergem la ministere, să mergem peste tot unde se poate, pentru că trebuie să atragem atenţia. Din păcate, vedem oameni care interpretează politic. Aici nu e vorba de politică, este vorba de administraţie. Nu am speranţă că se va schimba ceva. Oamenii ăştia nu sunt în stare, sunt incapabili", a mai spus Eugen Iancu.

Cei prezenţi la protest scandează lozinci precum "Demisia!" şi "Ruşine să vă fie!".

Mai mulţi tineri au agăţat pe clădirea aflată vizavi de spital un banner de mari dimensiuni cu mesajul "E o poveste fără sfârşit/A unui sistem nenorocit/Care ne omoară de vii/Bătrâni, tineri şi copii".

În faţa spitalului au fost aprinse mai multe candele.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri