Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a decis astăzi demiterea managerului interimar al Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Univ. Dr Matei Balș” din București. Atribuțiile de manager interimar vor fi preluate, începând de astăzi, de directorul medical dr Cătălin Apostolescu.

Decizia este motivată de multiplele disfuncționalități în gestionarea situației pacienților internați în Pavilionul V al Institutului care au fost transferați în urma incendiului din 29 ianuarie 2021 și în comunicarea cu Ministerul Sănătății, conform Art. 6, alin. (1) și (5), al Ordinului ministrului Sănătății 1384/2010 privind aprobarea modelului-cadru al contractului de management și a listei indicatorilor de performanță a activității managerului spitalului public.

Ministerul Sănătății a solicitat, în această dimineață, informații cu privire la decesul unui pacient internat în Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov care, potrivit presei, s-a aflat în Pavilionul V al Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Univ. Dr Matei Balș” în timpul incendiului.

Retail jobs

Institutul a răspuns, printr-o notă telefonică, la ora 10.01, potrivit căreia pacientul nu s-a aflat în Pavilionul V în momentul incendiului și nu a fost transferat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov.

La ora 14.17, Institutul a revenit asupra acestei informații și a comunicat Ministerului Sănătății că pacientul s-a aflat în Pavilionul V în timpul incendiului, că a fost evacuat de către personalul medical propriu înaintea sosirii echipajelor de intervenție și că a fost transferat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov în data de 29 ianuarie 2021, la ora 16.30.

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a solicitat demararea unei anchete a Corpului de Control al ministrului care să elucideze modul în care au fost gestionate transferurile tuturor pacienților internați în Pavilionul V al Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Univ. Dr Matei Balș” din București, precum și comunicarea cu toate celelalte autorități implicate.

Citeste si:
Cum să fii un manager de succes al viitorului
Cum să fii un manager de...

Sursa foto: Agerpres FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri