Ministerul Sănătății transmite că, până la data de 26 februarie, au fost distribuite către direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București peste 1,15 milioane de teste rapide antigen SARS-CoV-2, din care peste 66% au fost distribuite în cabinetele medicale școlare din cadrul unităților de învățământ.

Testarea antigen SARS-CoV-2 vizează 17.677 de unități de învățământ și 3.226.554 de persoane, dintre care 2.918.275 de elevi. Până în prezent, au fost folosite 4.375 de teste, 92% dintre acestea au avut rezultat negativ.

„Ministerul Sănătății s-a asigurat că toate cabinetele medicale școlare din cadrul unităților de învățământ din țară au la dispoziție testele antigen necesare pentru a lua măsurile de prevenție și limitare a răspândirii virusului SARS-CoV-2. În contextul actual, în paralel cu derularea procesului de vaccinare, creșterea accesibilității la testare contribuie la un control mai bun al procesului epidemiologic”, a declarat ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.

Testarea antigen SARS-CoV-2 se face în conformitate cu Ordinul 3235/93 din 4 februarie 2021 al ministrului Educației și al ministrului Sănătății pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 și vizează prevenirea și limitarea răspândirii infecției cu SARS-CoV-2.

Guvernul României a decis introducerea testării rapide în unitățile de învățământ la reluarea cursurilor, începând cu data de 8 februarie, pentru prevenirea și limitarea răspândirii infecției cu SARS-CoV-2.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri