Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat că decizia privind introducerea unui paşaport de vaccinare va fi luată la nivel european.

„Este o decizie care va fi luată la nivel european. Cred că vaccinurile ajută şi cred că acesta este motivul principal pentru care le promovăm. Dacă asta se va concretiza într-un paşaport de vaccinare sau într-o altă formă - evident, care să sublinieze ceea ce am spus, că vaccinurile ajută -, este o întrebare la care răspunsul va fi unul european", a spus Voiculescu la Parlament, întrebat dacă va exista un paşaport de vaccinare.

El a adăugat că acest paşaport nu are legătură cu decizia românilor de a se vaccina, potrivit Agerpres.

„Eu cred că decizia de vaccinare a fost luată de cei mai mulţi români. Eu ştiu foarte multe persoane care fie s-au vaccinat deja, fie abia aşteaptă să fie vaccinate. Ştiu foarte puţine persoane care să-şi pună problema: mă vaccinez sau nu mă vaccinez, dacă mi se dă ceva sau dacă am un avantaj sau altul. Cred că orice avantaj care ar putea să survină de pe urma faptului că eşti vaccinat este secundară celui principal, şi anume acela că rămâi sănătos şi îi protejezi şi pe ceilalţi", a subliniat Voiculescu.

Întrebat dacă în discuţiile cu omologii din alte ţări, cel puţin din UE, balanţa înclină mai degrabă în favoarea unui astfel de document, cu o serie de facilităţi, inclusiv libera circulaţie, Voiculescu a răspuns: „Din informaţiile pe care le am, lucrurile ar putea să mergă în acea direcţie".

Ministrul Sănătăţii a mai spus, legat de mesajul transmis de preşedintele Klaus Iohannis la reuniunea Consiliului European, conform căruia certificatul de vaccinare ar trebui utilizat pentru scopuri medicale, că nu a avut discuţii pe această temă.

„Nu aş vrea să mă pronunţ până nu avem o comunicare clară din partea celor care vor să ia această decizie", a adăugat Voiculescu.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri