Ministerul Sănătății a decis creșterea numărului de paturi la terapie intensivă, după discuțiile purtate cu managerii spitalelor de la nivel județean.

Ministerul Sănătății a reluat marți videoconferința cu managerii spitalelor de la nivel județean în care s-au analizat măsuri privind creșterea capacităților de tratare a pacienților COVID-19 în secțiile de terapie intensivă. La videoconferință au participat secretarul de stat în Ministerul Sănătății dr. Andreea Moldovan, dr. Călin Alexandru din partea Departamentului pentru Situații de Urgență, precum și reprezentanți ai direcțiilor de sănătate publică județene, medici de terapie intensivă și medici epidemiologi, se menționează într-un comunicat de presă.

În urma discuțiilor, s-a decis ca aproximativ 140 de paturi de terapie intensivă pentru adulți și aproximativ 210 paturi de terapie intermediară destinate pacienților COVID-19 să fie suplimentate în unitățile sanitare județene, urmând ca în perioada următoare unitățile sanitare să comunice Ministerului Sănătății posibilitățile de a suplimenta în continuare numărul acestora.

Cele 140 de paturi identificate astăzi se adaugă celor 50 de paturi de ATI pentru adulți, 4 paturi de terapie neonatală și aproximativ 140 de paturi de terapie intemediară care au fost suplimentate ieri în unitățile sanitare bucureștene.

Ministerul Sănătății a subliniat necesitatea redistribuirii personalului medical la nivel județean și suplimentarea acestuia în secțiile de terapie intensivă unde există un deficit de personal, precum și necesitatea reorganizării circuitelor COVID-19 și non-COVID-19 în unitățile sanitare în vederea creșterii capacității de tratare a pacienților COVID-19 aflați în stare gravă.

De asemenea, secretarul de stat Andreea Moldovan a transmis managerilor de spitale să identifice necesarul de ventilatoare și să solicite Ministerului Sănătății, prin Societatea Română de Anestezie și Terapie Intensivă, și Centrului Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei aparatura medicală necesară dotării paturilor de terapie intensivă.

Ministerul Sănătății atrage atenția că, pentru prevenirea îmbolnăvirilor, alături de vaccinare, este nevoie în continuare de respectarea regulilor de distanțare socială, de igienă, purtarea măștii în spații publice, la locul de muncă și în mijloacele de transport în comun.

Ministerul Sănătății îndeamnă persoanele cu simptome să se adreseze de urgență medicului de familie sau autorităților medicale pentru testare și luare în evidență și să evite automedicația, astfel încât să nu se ajungă la dezvoltarea de forme grave ale bolii care să necesite internare în secțiile de terapie intensivă.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri