Medicii de familie primesc stimulent de risc pentru tratarea celor cu COVID

Personalul medical, medico-sanitar şi auxiliar sanitar din cabinetele medicilor de familie care au activat în timpul stării de urgenţă şi care au avut în evidenţă sau sub tratament pacienţi suspecţi sau confirmaţi cu SARS-CoV-2, precum şi personalul din asistenţă medicală comunitară implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19 vor primi stimulentele de risc, a anunţat Ministerul Sănătăţii.

Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea OUG nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene ca urmare a răspândirii virusului SARS-CoV-2 pe perioada stării de urgenţă, potrivit căreia personalul medical implicat în tratarea pacienţilor cu COVID-19 va primi stimulente de risc, scrie Agerpres.

Potrivit ordonanţei adoptate, pentru personalul medical, medico-sanitar şi auxiliar sanitar din cabinetele medicilor de familie care au activat în timpul stării de urgenţă şi care au avut în evidenţă sau sub tratament pacienţi suspecţi sau confirmaţi cu COVID-19 ori dacă personalul respectiv a fost confirmat cu COVID-19 în urma activităţii desfăşurate acordarea stimulentului de risc se realizează din veniturile cabinetului medical, prin transferuri din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.

"Medicii de familie sau specialiştii nu sunt salariaţi, ci reprezentanţii propriilor cabinete medicale, iar veniturile decontate de case sunt veniturile cabinetului medical", se explică în comunicat.

Totodată, actul normativ reglementează expres faptul că stimulentul de risc se acordă pentru perioadele în care a fost instituită starea de urgenţă, respectiv: un stimulent de risc pentru categoriile de personal care au activat în perioada 16 martie 2020 - 14 aprilie 2020 şi un stimulent de risc pentru categoriile de personal care au activat în perioada 15 aprilie 2020 - 14 mai 2020.

Ordonanţa clarifică şi noţiunea de "pacient suspect", dar şi activităţile desfăşurate de personalul implicat în activitatea de asistenţă medicală comunitară, astfel încât să beneficieze de stimulentul de risc şi personalul din asistenţă medicală comunitară implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19 inclusiv cei care desfăşoară activităţi specifice de inspecţie sanitară, în spaţiile în care a existat cel puţin un caz confirmat cu infecţie SARS-CoV-2.

Sursa foto: Pixabay
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Sănătate »



Setari Cookie-uri