Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat că în acest moment nu se pune problema acordării unor facilităţi pentru cei care se vaccinează.

"Vaccinarea este voluntară. Nu se pune problema acordării unor facilităţi în acest moment. Cine vrea să se vaccineze este binevenit şi sunt vaccinuri şi vor fi în perioada următoare pentru toată lumea. Primim peste 7 milioane de vaccinuri doar în următoarele două luni", a spus Voiculescu, după ce a participat la ceremonia prilejuită de aniversarea a 100 de ani de la înfiinţarea Institutului "Cantacuzino", conform Agerpres.ro.

El a precizat că la nivel internaţional există o discuţie privind posibilitatea participării persoanelor care se vaccinează şi se testează la anumite activităţi.

"E o discuţie la nivel internaţional. Cu siguranţă, la un moment dat, ar putea să existe o discuţie despre vaccinare, testare şi alte modalităţi de a participa la anumite activităţi în siguranţă, fie că vorbim despre restaurante, fie că vorbim despre diverse evenimente, dar nu avem în acest moment o discuţie în sensul acesta în România", a afirmat ministrul Sănătăţii.

Vlad Voiculescu a făcut referire şi la protestele din ultimele zile.

"Secţiile ATI sunt pline. Sunt, de asemenea, oameni care sunt consultaţi în ambulanţă pentru că nu este loc în spital. Situaţia este critică. Protestele sunt în regulă, în principiu, dar nu fără purtarea măştii, nu cu punerea în pericol a altor persoane şi cu toţii suntem de acord cu sloganul "Jos pandemia!", numai că singura posibilitate de a ajunge acolo, de a da jos pandemia este vaccinarea şi protejarea, protejarea inclusiv a oamenilor care ies la proteste şi a rudelor şi a apropiaţilor lor. Este vorba despre sănătatea fiecăruia dintre ei. (...) Eu nu înţeleg exact ce solicită cei care participă la aceste proteste. Pot înţelege că există o îngrijorare sau o nemulţumire apropo de o măsură sau alta, dar nu există nicio măsură care să fie luată pentru un alt scop, altul decât protejarea populaţiei, protejarea noastră a tuturor", a spus el.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri