Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, a afirmat că vaccinarea copiilor cu vârste între 12 și 15 ani împotriva COVID-19 ar putea începe din vară, relatează Digi24.

„Este cât se poate de clar că este un vaccin sigur și eficient, inclusiv la grupa de vârstă 12-15 ani, și probabil că se va dovedi la fel și la celelalte grupe de vârstă. Noi estimăm că într-o perioadă de două luni vom avea o autorizare oficială atât de la Agenția Americană pentru Medicamente, cât și de la Agenția Europeană, așa încât vom putea și noi din trimestrul trei, probabil, să dăm posibilitatea și celor care doresc cu vârsta sub 15 ani să se vaccineze”, a spus Valeriu Gheorghiță, preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

Întrebat câți tineri peste 16 ani s-au vaccinat deja, medicul a răspuns: „Erau și din etapa a doua, fiind cu boli cronice, câteva mii. Ne-am uitat și la această grupă de vârstă, cum ne-am uitat și la peste 100 de ani și erau câteva zeci de persoane vaccinate și m-am bucurat foarte mult”.

Concernul americano-german Pfizer/BioNTech a anunțat săptămâna aceasta că vaccinul său anti-COVID-19 are o eficiență de 100 la sută în cazul copiilor din grupa de vârstă 12-15 ani. Pfizer/BioNTech speră să înceapă vaccinarea acestei grupe de vârstă înainte de noul an școlar. În paralel, a început un studiu și pentru grupa de vârstă 6 luni - 11 ani.

Sursa foto: Facebook/ Guvernul României

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri