Andreea Moldovan: Două săptămâni de carantină ar face minuni

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andreea Moldovan, susține în continuarea ideea potrivit căreia o carantină la nivel național, chiar și una de două săptămâni „ar face minuni” pentru țara noastră, însă afirmă că înțelege de ce românii se tem atât de tare de o astfel de măsură.

„Perioada de incubație a virusului este de două săptămâni, ceea ce înseamnă că dacă timp de maximum două săptămâni nu se transmite virusul el se poate stopa. Două săptămâni de carantină ar face minuni”, a spus Andreea Moldovan la DigiFM, potrivit Digi24.

Totodată, ea a afirmat faptul că noile restricții valabile în weekend în zonele cu o rată de incidență ridicată s-au arătat a fi eficiente, tocmai pentru că au contribuit la o scădere a numărului de cazuri de Covid-19.

„Carantina sperie ca termen, însă dacă am fi fiecare dintre noi conștienți să evităm acele aglomerații care ne expun clar la un risc, în primul rând pe noi și în al doilea rând pe cei din jurul nostru, lucrurile ar putea fi mult mai ușor manageriate. Am spus și repet, cred că depinde de fiecare dintre noi ca după un an de pandemie să știm ce este bine de făcut și ce nu”, a mai adăugat Moldovan.

Cum văd ministerele ideea unei carantine naționale

Întrebată dacă regretă că nu a reușit să își convingă colegii în privința instituirii unei perioade de carantină națională, Andreea Moldovan a răspuns că înțelege cât de grea este această decizie, în special pentru cetățeni, cărora le este frică de limitările impuse de o astfel de măsură.

Citeste si:
Florin Cîțu: Valul al treilea a început să scadă și fără carantină
Florin Cîțu comentează...

„Este o decizie dificilă și care ar fi cu siguranță greu acceptată, în primul rând de către populație, pentru că ne e teamă de constrângeri și de limitări și înțeleg asta. În al doilea rând, într-adevăr sunt sectoare care trebuie să funcționeze mai departe. Repet, cred că depinde de fiecare dintre noi, nu trebuie ca niște lucruri să fie impuse, suntem deja la un an de pandemie, nu mai este ceva nou și necunoscut cum era acum un an”, a conchis secretarul de stat în Ministerul Sănătății.

Sursa foto: Agerpres FOTO
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Sănătate »



Setari Cookie-uri