Spitalul Foișor devine spital COVID-19

Spitalul Foișor, unul specializat pe ortopedie, va deveni spital de Covid-19 și va fi suplimentat cu 90 de paturi, scrie HotNews.ro. Potrivit imaginilor, pacienții sunt redistribuiți la alte spitale din Capitală unde urmează să fie operați sau să-și continue tratamentul specific.

UPDATE: Patru pacienţi de la Spitalul de Ortopedie "Foişor" vor fi transferaţi la Spitalul de Urgenţă "Floreasca", a declarat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Bogdan Opriţa.

"Este o situaţie pe care de la prânz aproape o discutăm cu conducerea spitalului pentru a transforma spitalul în spital COVID, având în vedere că este nevoie de paturi suplimentare de terapie intensivă şi de oxigen. Dintr-o discuţie care a avut loc astăzi şi noi şi colegii de la Ministerul Sănătăţii... în final, asta ar fi fost o etapă care să ne dea un număr de paturi de terapie intensivă şi de oxigen suplimentar faţă de ce avem. Se discută din timpul zilei, până s-a dus muncă de lămurire şi convingere, discuţii, la decizia de transfer al pacienţilor s-a lucrat cu medicii de la spital", a declarat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat Raed Arafat.

Potrivit acestuia, pacienţii care au fost programaţi, dar neoperaţi încă, au fost externaţi şi vor fi reprogramaţi, "pentru că nu reprezentau urgenţe". "Pacienţii care au avut operaţii, dar care erau oricum programaţi pentru externare, au fost externaţi şi au rămas pacienţii care trebuiau transferaţi către alte spitale şi pe care îi transferă", a adăugat el.

Raed Arafat a afirmat că spitalul dispune de 20 de paturi ATI, la care se adaugă alte 90 de paturi "pe oxigen".

Decizia de a transfera pacienții și de a transforma spitalul Foișor în spital COVID vine în urma faptului că România trece printr-un val trei al pandemiei mult mai puternic decât cele două traversate până în prezent. Criza paturilor din secțiile ATI devine cea mai acută problemă, având în vedere cel mai recent record al numărului de pacienți internați (1456). Prin urmare, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a anunțat suplimentarea numărului de paturi din Terapie Intensivă, dar și alte măsuri menite să ajute la decelerarea pandemiei.

Ministrul a precizat că a fost nevoit să apeleze la spitale la care nu ar fi vrut să apeleze, după cum urmează:

Citeste si:
Lucian Bode: Jandarmeria s-a dus din proprie inițiativă la Foișor
Lucian Bode: Jandarmeria s-a...
  • Spitalul Fundeni- 70 de paturi cu oxigen și 14 paturi în ATI,
  • Institutul Oncologic București- 5 paturi ATI și 5 paturi pentru terapie acută,
  • Spitalul Colentina- 35 de paturi cu oxigen,
  • Spitalul Gerota- 2 paturi ATI,
  • Spitalul Colțea- 16 paturi cu oxigen,
  • Spitalul Sf. Pantelimon- 45 de paturi,
  • Spitalul Victor Babeș- 12 paturi ATI,
  • Unități mobile ATI- 8-12 paturi în plus.

-Știre în curs de actualizare-

Sursa foto: Shutterstock
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Sănătate »



Setari Cookie-uri