Vicepreşedintele PNL Ben Oni Ardelean a declarat sâmbătă că va solicita premierului Florin Cîţu, în cadrul Biroului Politic Naţional al partidului, demiterea de urgenţă a ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

"În calitate de vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal, voi solicita premierului Florin Cîţu, în cadrul Biroului Politic Naţional, demiterea de urgenţă a ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu. Tot circul, bâlbâiala şi bătaia de joc la adresa pacienţilor de la Spitalul Foişor a umplut paharul. Pacienţii cu diferite boli nu mai pot fi ignoraţi şi daţi la o parte în detrimentul pacienţilor infectaţi cu COVID. Chiar dacă managementul Spitalului Foişor s-a opus transformării în unitate COVID-19, printr-o scenă similară cu prelungirea carantinării Timişoarei, s-a dat un ordin - ignorând voinţa şi argumentele celor de acolo - prin care au fost evacuaţi în toiul nopţii zeci de pacienţi", a scris Ardelean pe Facebook.

El a adăugat că ministrul Sănătăţii este direct răspunzător de trauma trăită de pacienţii evacuaţi, avizând propunerea DSU.

"Semnalez de câteva luni bune derapajele, stângăciile şi atitudinea acestui ministru. Din păcate, nu am avut parte de revizuiri ale strategiei, gândirii, comunicării sau creării de proceduri. Este clar pentru toată lumea că domnul Voiculescu este depăşit de situaţie, iar astfel vom face un bine atât lui, cât şi pacienţilor din România. Ministerul Sănătăţii are nevoie de un ministru competent la cârma sa. Să-l găsim urgent", a transmis Ardelean.

Sursa foto: Agerpres FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri