Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, confirmat pozitiv cu COVID-19

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a anunţat că s-a infectat cu SARS-CoV-2 de la un coleg chiar cu o zi înainte de vaccinarea cu a doua doză de ser, având o formă foarte uşoară a bolii.

„Cu ajutorul lui Dumnezeu sunt foarte bine. Din fericire, apucasem să fac prima doză de vaccin, dar m-am contaminat miercurea trecută de la un coleg chiar cu o zi înainte de rapel. M-am pozitivat ulterior, dar în acest context am făcut o formă foarte uşoară. La gradul meu de oboseală şi stres ar fi putut fi altfel dacă nu aş fi fost vaccinat. Să fiţi/ să fim cu toţii ocrotiţi alături de cei dragi! Speranţa pusă în Dumnezeu ne va ajuta mereu”, a precizat Vasile Bănescu, potrivit Agerpres.

Sursa foto: Agerpres FOTO

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Sănătate »



Setari Cookie-uri