Până astăzi, 23 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.075.543 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 307 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Coronavirus 23 mai. Câte persoane au decedat

Până astăzi, 29.941 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 22.05.2021 (10:00) – 23.05.2021 (10:00) au fost raportate 56 de decese (24 bărbați și 32 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Harghita, Hunedoara, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 18 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 15 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 18 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

51 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Coronavirus 23 mai. Câte teste s-au realizat

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 3.594. Dintre acestea, 590 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 7.768.459 de teste RT-PCR și 1.097.521 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 13.088 de teste RT-PCR (4.427 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.661 la cerere) și 5.390 de teste rapide antigenice.

Câte persoane sunt carantinate și izolate

Pe teritoriul României, 10.623 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 3.865 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 39.256 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 74 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 497 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 22 mai, 1.277 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 445.800 de lei.

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri