Este o certitudine că Delta este tulpina dominantă la nivelul Europei, iar autoritățile avertizează că și România va fi afectată, în curând. Andrei Baciu, secretar de stat, a declarat că vârful valului patru al pandemiei s-ar putea manifesta la sfârșitul lunii septembrie, în țara noastră.

”În prezent, lucrăm cu patru scenarii. Potrivit unuia dintre acestea, vârful valului patru s-ar putea manifesta la final de septembrie în România”, a declarat Baciu, invitat la Digi24.

Acesta a reamintit faptul că este vorba despre o tulpină cu 50% mai contagioasă și care afectează, în principal, tinerii, cu vârste între 20-31 de ani. Baciu a mai atras atenția și asupra faptului că media cazurilor pozitive a ajuns la 100 pe zi.

”Deși nu este încă dominantă în țară, în mod cert, tulpina Delta se va intensifica și la noi”, a adăugat secretarul de stat.

Ce duce la transmiterea rapidă a virusului

Andrei Baciu precizează că mobilitatea crescută din ultima vreme face favorabilă transmiterea rapidă a noii tulpini dominante.

Secretarul de stat insistă că turismul și întâlnirea cu persoane care vin din state mai afectate duc, în mod inevitabil, la un număr mai mare de infectări.

”Nu spune nimeni să nu mai călătorim, însă ar fi bine să ne ducem în state care nu au risc epidemiologic crescut și să ne ferim de aglomerații. Sau să ne punem masca, dacă e foarte aglomerat. Un singur moment de neatenție este suficient pentru a ne infecta”, a comentat Baciu.

Doar vaccinații în mall?

1 august este noua dată de la care vom afla noi măsuri valabile pe teritoriul țării noastre.

În mod cert, nu vom renunța la mască, însă ce se va întâmpla cu nevaccinații? Autoritățile au propus ca în anumite spații, mall sau restaurante, să aibă acces doar persoanele vaccinate.

”Nu avem încă o decizie luată în acest sens, prefer să mă pronunț în momentul în care vom ști ceva cu certitudine. Bineînțeles, ne inspirăm și din ceea ce se întâmplă în străinătate. La 1 august, vom vedea noi măsuri”, a conchis Baciu.

Ce spun medicii din România

Octavian Jurma, medic cercetător, este unul dintre criticii fervenți ai autorităților române. Acesta a contestat în toată această perioadă lentoarea în testare a oficialilor, mai ales că aceasta reprezenta o formă de prevenție.

Tot acesta precizează că pentru valul patru în România a început ”numărătoarea inversă”.

”De săptămâna asta începe numărătoarea inversă pentru valul patru și la noi. Având în vedere că în ritmul actual nu vom avea 30% din populație vaccinată decât în luna octombrie 2021 și că imunitatea ajunge la nivelul optim la 30 de zile după vaccinare, vaccinarea la debutul valului și în val nu ne poate scoate din val. Valul 4-Delta este acum o certitudine pentru România și va debuta odată cu dobândirea dominantei variantei Delta, în urmatoarele 1-3 saptamani și ne va surprinde nevaccinați”, a scris Jurma, pe pagina sa de Facebook.

Tot acesta a estimat că țara noastră se va confrunta, în cel mai fericit caz, cu 3- 5.000 mii de cazuri pe zi și, în cel mai rău caz, de 4 ori mai sever (20.000 de cazuri pe zi). Să sperăm că vom avea parte de un scenariu fericit cu un vârf între 4 și 6.000 de cazuri pe zi și un procent mic de internări și decese.

”Este prea târziu să ne mai pregătim la nivel național pentru cel mai rău scenariu, însă tu o poți face vaccinându-te. Mai avem doar 2-3 săptămâni să ne vaccinăm pentru a evita ca familia noastră să devină victimă a noului val de infectări”, a conchis Jurma.

Sursa foto: Guvernul României/ Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri