În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 323 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

În intervalul 14.08.2021 (10:00) – 15.08.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 6 decese ( 2bărbați și 4 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitale din județele Arad, Caraș-Severin, Constanța, Maramureș, Cluj și Municipiul București. Persoana decedată în județul Maramureș nu este cetățean român.

Dintre acestea, 2 decese a fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 1 la categoria de vârstă 70-79 ani și 3 la categoria 80 plus.

4 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru două dintre persoanele decedate nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Nu sunt raportate decese anterioare intervalului de referință.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 748 Dintre acestea, 112 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8884354 de teste RT-PCR și 2073677 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 11912 de teste RT-PCR (2.221 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.691 la cerere) și 15222 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 2387 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 1003 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 65.162 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 65 de persoane.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri