Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgențăl, a prezentat bilanțul în urma incendiului de la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța, izbucnit în această dimineață. Arafat a precizat că spitalul nu avea autorizație de funcționare la incendiu, deși unitatea sanitară a fost înștiințată în 2017. Totodată, șeful DSU a transmis că niciun pacient, dintre cei evacuați, nu va ajunge în alt județ.

Potrivit informațiilor transmise de ISU, în 2007 a avut loc o recepție a lucrărilor la Spitalul de Boli Infecțioase, care necesitau aviz de la ISU. În 2017, spitalul a fost înștiințat cu privire la necesitatea obținerii autorizației la incendiu.

Atât Raed Arafat, cât și reprezentanții ISU au precizat că spitalul nu deține aviz și autorizație de incendiu.

”Noi suntem Departamentul pentru Situații de Urgență, pe noi ne vedeți când avem urgențe, nu când situația este în regulă. Controalele nu sunt în jurisdicția noastră. Rolul nostru este să ajungem la timp și să rezolvăm problemele în limita puterilor noastre”, a declarat Arafat, explicând astfel de ce nu i se pot imputa reproșuri.

Înainte de a lansa acuzații trebuie să aflăm cauza incendiului. Există un procuror care se va ocupa de acest caz și va analiza toate informațiile.

Raed Arafat, șeful DSU

Pacienții evacuați nu vor fi transferați la spitale din alte județe

Totodată, șeful DSU a precizat că pacienții evacuați din spital nu trebuie transferați în alte unități medicale, aceștia putând fi tratați la nivelul județului.

”DSP Constanța avea la dispoziție circa 200 de paturi, pe care urma să le dea spre utilizare din cauza pandemiei COVID. Având în vedere situația, aceste paturi au fost folosite mai devreme. În plus, nu avem pacienți cu arsuri”, a completat șeful DSU.

La momentul izbucnirii incendiului, în Spitalul de Boli Infecțioase se aflau 125 de pacienți, dintre care cinci erau non-COVID. Dintre cei 120 internați cu COVID, zece se aflau în secția ATI a spitalului. Pacienții evacuați au fost transferați la Spitalul Clinic Județean Constanța, Spitalul de Pneumologie Palazu Mare și Spitalul Militar Constanța.

Apelul de urgență a fost dat la 9:48, iar incendiul a fost lichidat la 10:55. Galațiul, Ialomița și Călărașiul au fost județele care au intervenit cu ajutoare pentru stingerea incendiului.

Potrivit informațiilor furnizate de reprezentanții DSU, au fost mobilizate circa 51 de mijloace de transport, cinci ofițeri și 128 de subofițeri. De asemenea, au participat 10 ambulanțe, opt mașini de prim ajutor și două mașini de multiple victime.

Nu în ultimul rând, în urma incendiului izbucnit va fi emis un dosar penal.

Sursa foto: Agerpres FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri