În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 7.424 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 123 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

În intervalul 30.10.2021 (10:00) – 31.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 427 de decese (202 bărbați și 225 femei), din care 33 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea și Municipiul București.

Dintre cele 427 decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 ani, 3 la categoria de vârstă 30-39 ani, 8 la categoria de vârstă 40-49 ani, 33 la categoria de vârstă 50-59 ani, 124 la categoria de vârstă 60-69 ani, 133 la categoria de vârstă 70-79 ani și 124 la categoria de vârstă peste 80 ani.

393 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 17 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 17 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Au fost raportate 33 de decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Bacău, Călărași, Giurgiu, Mureș, Ilfov, Prahova, Suceava, Vâlcea și Municipiul București, 1 în luna septembrie 2021 și 32 în luna octombrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 394 decese.

Din totalul de 427 pacienți decedați, 386 erau nevaccinați și 41 vaccinați. Cei 41 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 50-59 de ani și peste 80 de ani. 40 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar pentru 1 pacient nu au fost raportate comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 20.005. Dintre acestea, 1.874 sunt internate la ATI. Din totalul pacienților internați, 421 sunt minori, 390 fiind internați în secții și 31 la ATI.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri