Directorul Centrului de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic de la Institutul Clinic Fundeni din Bucureşti, Irinel Popescu, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, după ce le-ar fi promis 100.000 de euro anchetatorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru a scăpa de dosare, a informat, miercuri, DNA.

Potrivit DNA, procurorii de la Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Irinel Popescu pentru comiterea infracţiunii de dare de mită, alături de administratorul unei societăţi comerciale, pentru complicitate la dare de mită, conform Agerpres.ro.

Procurorii susţin că, în perioada decembrie 2017 - februarie 2018, Irinel Popescu, beneficiind de ajutorul celelalte persoane, ar fi promis că va oferi suma de 100.000 euro organelor de urmărire penală din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, învestite cu instrumentarea şi soluţionarea unor cauze în care acesta ar fi fost vizat.

"Inculpatul ar fi fost dispus să ofere anchetatorilor suma de bani menţionată, pentru ca în cauzele respective să se dispună măsuri procesuale favorabile acestuia (în ceea ce priveşte aplicarea unor măsuri asigurătorii) şi în final soluţii de netrimitere în judecată", afirmă anchetatorii.

Ulterior, arată DNA, cu toate aceste "încercări", la data de 31 martie, Popescu a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unor infracţiuni de luare de mită şi abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bucureşti.

Retail jobs Sursa foto: Prof. Dr. Irinel Popescu/ Facebook
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri