Aproape 500 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost raportate în ultimele 24 de ore în România, dar și 45 de decese, se arată într-un comunicat al Grupului de Comunicare Strategică (GCS).

„Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 13 decembrie 2021, ora 10:00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 494 de cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 45 de decese dintre care 8 anterioare”, se arată în cel mai recent anunț al autorităților.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 494 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 6 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Până astăzi, 57.741 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 12.12.2021 (10:00) – 13.12.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 45 de decese, dintre care 8 anterioare intervalului de referință, (21 bărbați și 24 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Buzău, Brașov, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Satu Mare, Sibiu, Timiș, Ilfov și Municipiul București.

Retail jobs

Dintre cele 45 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 2 la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 la categoria de vârstă 50-59 ani, 8 la categoria de vârstă 60-69 ani, 16 la categoria de vârstă 70-79 ani și 16 la categoria de vârstă peste 80 ani.

43 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Au fost raportate 8 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Dâmbovița, Giurgiu și Municipiul București, înregistrate în lunile octombrie și noiembrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 37 de decese.

Din totalul de 45 de pacienți decedați, 39 erau nevaccinați și 6 vaccinați. Cei 6 pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 60-69 ani și peste 80 de ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.

Citeste si:
Portugalia se alătură țărilor care renunță la restricții
Portugalia se alătură țărilor...

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 4.069. Dintre acestea, 690 sunt internate la ATI. Dintre cei 690 pacienți internați la ATI, 63 au certificat care atestă vaccinarea.

Din totalul pacienților internați, 93 sunt minori, 87 fiind internați în secții și 6 la ATI. La nivelul întregii țări sunt ocupate 690 paturi ATI COVID-19.

În data de 13 decembrie 2021, conform datelor existente în aplicația alerte. La nivel național există 1.482 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19, dintre care, 334 în București.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 10.861.646 de teste RT-PCR și 5.574.016 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 5.088 de teste RT-PCR (2.769 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.319 la cerere) și 11.883 de teste rapide antigenice.

Citeste si:
Transelectrica, profit cu 90% mai mic față de anul trecut în T1
Transelectrica, profit cu 90%...

Pe teritoriul României, 20.448 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 4.277 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 59.987 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 28 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 834 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri