Autoritățile de la Stockholm au renunțat în martie la aproape toate restricțiile impuse din cauza pandemiei, iar acum oferă a patra doză de vaccin persoanelor peste 65 de ani.

Suedia va oferi cel de-al doilea booster (a patra doză a unor vaccinuri anti-COVID-19 în cele mai multe cazuri, n.r.) persoanelor de peste 65 de ani pentru a le ajuta să îşi consolideze apărarea imunitară în faţa acestei maladii, au anunţat luni reprezentanţii Agenţiei pentru Sănătate din această ţară, scrie Agerpres.

"Pentru persoanele de peste 65 de ani, au trecut de acum patru luni de la precedenta doză de vaccin, iar efectul protector al vaccinului scade odată cu trecerea timpului", au precizat reprezentanţii Agenţiei pentru Sănătate din Suedia într-un comunicat.

Iniţial, Suedia oferise cel de-al doilea booster persoanelor cu vârste de peste 80 de ani.

Citește și: TOP cinci invenții care au schimbat anul 2021

Autorităţile suedeze au anulat la începutul lunii martie aproape toate restricţiile adoptate pentru a controla pandemia de COVID-19.

Retail jobs

Statistic: Number of COVID-19 vaccine doses administered in Europe as of March 28, 2022, by country (per 100 population) | Statista
Find more statistics at Statista

În prezent, este dificil de estimat nivelul de răspândire virală în Suedia, în condiţiile în care testările în masă pentru detectarea noului coronavirus au fost oprite, însă numărul pacienţilor suedezi care necesită îngrijiri medicale în secţii de terapie intensivă a scăzut până la cel mai mic nivel al său din ultimele 18 luni.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri