În jur de 1.200 de români au venit în ultimele 12 luni să se trateze la spitalul Wiener Privatklinik, iar numărul este în continuă creștere. Care e motivul?

Peste o treime din numărul pacienților internaționali ai acestui spital din Viena vin din România, iar circa 60% dintre pacienții români s-au adresat spitalului WPK pentru tratamente oncologice, inclusiv chirurgie oncologică. Walter Ebm, CEO al Wiener Privatklinik, explică pe ce s-a concentrat după ce a preluat în 1995 spitalul, care avea deja o istorie de peste un secol.

”Nu e vorba doar de echipament medical -sigur că vrei să îl ai pe cel mai bun - dar cel mai important lucru este să ai cei mai buni medici, cei mai experimentați în specialitatea lor”, spune Walter Ebm, care este și cardiolog.

WPK, în clasamentul celor mai bune spitale din lume

Wiener Privatklinik a fost listat și în 2022, pentru al doilea an consecutiv, în clasamentul celor mai bune spitale din lume realizat de revista americană Newsweek împreună cu compania germană de cercetare a pieței, Statista. În WPK sunt 15 centre de competență, 145 de paturi de spital, 4 săli de operație, unul dintre cele mai avansate centre de radiologie și medicină nucleară și primul centru privat de radioterapie din Austria.

Retail jobs

Prof. Dr. Christoph Zielinski, care conduce Centrul Academic de Tratare a Cancerului din clinică, explică ce oferă aceasta: excelență și siguranță în medicină în sectorul privat, recomandări de la cei mai importanți specialiști. De altfel, în centrele de competență ale WPK, pacienții au acces la peste 400 de medici iar anul trecut, 9 medici colaboratori ai WPK au fost cotați în primii 10% oameni de știință ai lumii, într-un clasament realizat de Universitatea Stanford.

La fiecare 10 ani avem o nouă medicină, totul e nou, totul se schimbă. De pildă, acum câțiva ani melanomul era o condamnare la moarte, azi 70% din cazuri se pot vindeca.
Walter Ebm, CEO Wiener Privatklinik

Pe lângă faptul că WPK are cel mai complex și reputat centru privat de diagnostic și tratament al cancerului din Europa Centrală și de Est, clinica dispune și de acces foarte rapid la medicamentele de ultimă oră. La doar 3 luni după ce un medicament a fost înregistrat, el poate fi prescris pacienților de aici, explică profesorul Zielinski, în vreme ce în sud-estul Europei acest interval poate fi de un an, dar în unele cazuri s-a ajuns chiar și la 10 ani.

Citeste si:
INTERVIU | Cum luptă împotriva COVID-19 spitalul vienez preferat de...
INTERVIU | Cum luptă...

Foarte importante sunt și tratamentele inovatoare, dar și faptul că WPK a cumpărat o rețea de farmacii din Cehia și are propra companie de import al medicamentelor, astfel că poate obține un preț mai redus al acestora.

Ca urmare a cererii în creștere pentru serviciile WPK, inclusiv din partea românilor, clădirea va fi extinsă, cu o investiție estimată la 50 de milioane de euro. Noul spațiu ar trebui să fie funcțional la sfârșitul lui 2025-începutul lui 2026 și va dubla, practic, suprafața clinicii din Viena. Vor fi săli de operație mai mari, un ambulatoriu, dar și rezerve de o singură persoană.

Vrem să avem cei mai buni medici. Fiecare dintre ei este o nestemată, cel mai bun în domeniul său.
Prof. Dr. Christoph Zielinski, oncolog

În pandemie, din cauza lockdown-ului a fost creată o platformă online; după eliminarea restricțiilor, pacienți din multe țări, precum România, Bulgaria, Serbia folosesc această platformă pentru a discuta cu medicii WPK înainte de a lua decizia de a veni la clinica din Viena. De asemenea, permite un ”follow-up” pentru unele cazuri, folosind, de pildă, investigații făcute în țara de origine, explică Ema Hafner, Directorul Departamentului de Marketing și Pacienți Internaționali al Wiener Privatklinik. Foarte importantă este viteza de răspuns pentru asistența online a pacienților, actuali sau viitori, spune ea.

Citeste si:
Care sunt afecțiunile pentru care românii aleg spitalele din...
Care sunt afecțiunile pentru...

Cum pot ajunge pacienții români la Wiener Privatklinik

Pacienţii români pot beneficia de asistenţă completă privind deplasarea la spitalul din Viena sau de o consultație online prin intermediul celor 2 birouri de reprezentanță ale WPK, din Bucureşti şi din Timişoara. Anul acesta, WPK plănuiește are în plan să deschidă cea de-a treia reprezentanță în România, în Cluj. Țara noastră a devenit astfel o piață majoră, de unde vin în mod organic pacienții și pentru care se fac planuri anuale.

FOTO: Pi2PR

”În decursul ultimilor ani, ne-am dezvoltat în permanență serviciile de suport oferite pe piața românească, pentru a crea o punte de comunicare mai ușoară între pacienții de aici și spitalul din Viena. Dacă în urmă cu 6 ani, când am lansat primul nostru birou în România, ponderea pacienților români era de aproximativ 10% din totalul pacienților internaționali, de atunci aceasta a crescut semnificativ. Aceștia beneficiază de manageri de caz vorbitori de limbă română, sunt consiliați în alegerea medicului potrivit pentru problema lor, iar deplasarea la Viena este, de asemenea, facilitată”, conchide Ema Hafner.

Citeste si:
Cum a devenit Romania un furnizor de pacienti pentru spitale austriece
Cum a devenit Romania un...

Sursa foto: Pi2PR

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Radu Pircă
Radu Pircă a lucrat în presa scrisă, online, TV și radio la ProTV, Cotidianul, stirileprotv.ro, ProFM, Jurnalul și Cultura, printre altele. A ținut seminarii de istoria gândirii politice și istorie politică și a publicat articole de istorie în România și Franța. Este absolvent de Științe Politice, în cadrul SNSPA.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri