Asociația Pacienților cu Afecțiuni Neurodegenerative (#APANRomania) organizează cea de-a șaptea ediție a Conferinței Naționale pentru Persoanele cu Scleroză Multiplă - World MS Day 2024 la Hotel Pullman, București, în data de 25 mai 2024, un eveniment de referință dedicat celor afectați de această afecțiune neurologică complexă.

Conferința vă aduce împreună experți din domeniul neurologiei, reabilitării medicale, suportului psihologic și peste 120 membri ai comunității de pacienți, într-un efort comun de a promova un parteneriat activ cu afecțiunea, adaptarea constantă și îmbunătățirea calității vieții.

Diagnosticarea se realizează preponderent în intervalul de vârstă cuprins între 20 și 40 de ani, conferind sclerozei multiple, printre altele, valența celei mai invalidante afecțiuni ale adultului tânăr. Supranumită și “boala cu 1000 de fețe”, aceasta are simptome multiple care diferă de la o persoană la alta. Estimăm că în România sunt aproximativ 14.000 persoane cu scleroză multiplă.

În cadrul conferinței, vom avea prezentări susținute de medici neurologi de renume, care vor aduce la cunoștință ultimele descoperiri și tratamente în domeniul sclerozei multiple. De asemenea, un medic specializat în reabilitare vă discuta despre importanța programelor de recuperare medicală pentru îmbunătățirea calității vieții pacienților. Un psihoterapeut specializat în suportul pacienților cu afecțiuni cronice vă aborda aspectele legate de sănătatea mentală și emoțională, oferind strategii pentru gestionarea stresului și a anxietății asociate sclerozei multiple, dar și modalități de acceptare a diagnosticului.

Un reper important în desfășurarea conferinței va fi panelul de discuții, format din pacienți cu scleroză multiplă și specialiști. Această sesiune interactivă va permite participanților să împărtășească experiențe, să adreseze întrebări și să primească răspunsuri direct de la specialiști, promovând un dialog deschis și constructiv.

Una dintre temele principale ale conferinței este nevoia vitală de conectare și de comunitate pentru persoanele afectate de scleroză multiplă. Într-o lume în continuă schimbare, unde informațiile și tratamentele evoluează rapid, este esențial ca pacienții să aibă acces la cele mai recente date și să se simtă susținuți. Crearea unei comunități puternice poate contribui semnificativ la îmbunătățirea stării de bine a pacienților, oferindu-le atât sprijin moral și practic, cât și facilitând schimbul de informații utile.

Asociația Pacienților cu Afecțiuni Neurodegenerative joacă un rol crucial în acest context, oferind un cadru organizat și resurse esențiale pentru pacienți și familiile acestora. APAN se angajează să sprijine persoanele afectate de scleroză multiplă prin oferirea de informații precise și actualizate, programe de reabilitare, consiliere psihologică și evenimente care promovează conectarea și solidaritatea.

Aderarea la APAN aduce numeroase beneficii, inclusiv accesul la o comunitate de persoane care înțeleg provocările sclerozei multiple, participarea la evenimente informative și de suport, și oportunități de a influența politicile publice în favoarea pacienților. Membrii APAN primesc, de asemenea, materiale educaționale, participă la grupuri de suport și au acces la resurse care pot facilita gestionarea bolii. APAN reprezintă persoanele cu SM la nivel national, dar și la nivel European, fiind membră a Platformei Europene de Scleroză Multiplă (EMSP).

Prin această Conferință, ne dorim să punem un accent deosebit pe ideea de a încuraja persoanele cu scleroză multiplă să facă un parteneriat cu afecțiunea, să accepte provocările acesteia și să se adapteze constant pentru a își îmbunătăți calitatea vieții. Participanții vor învăța cum să integreze programele de reabilitare și suportul psihologic în viața lor de zi cu zi, pentru a-și maximiza potențialul și a-și îmbunătăți starea de bine. Eduard Pletea, VicePresedinte APAN

Vă invităm să vă alăturați nouă la Conferința Națională pentru Persoanele cu Scleroză Multiplă, pentru a descoperi noi perspective, a împărtăși experiențe și a construi o comunitate unită și puternică. Împreună putem face diferența și putem oferi un viitor mai bun pentru toți cei afectați de această boală.

Aceasta conferinta este organizata de APAN cu sprijinul sponsorilor Novartis, Roche, Merck si Brystol Myers Squibb.
Mai multe informatii despre eveniment puteti regasi aici: https://www.facebook.com/events/1550792169110439

Puteți urmări activitatea APAN România aici:
https://www.facebook.com/APANRomania
https://afectiuni-neurodegenerative.ro/

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri