5 Iulie 2012

Suspendarea lui Traian Basescu este tot mai aproape. Mergem din nou la referendum?



Birourile Permanente reunite ale celor doua Camere ale Parlamentului au fost convocate pentru ora 13.00, la Senat, urmand sa fie depuse documentele pentru suspendarea presedintelui Traian Basescu.

"In acest moment gruprurile parlamentare au adunat toate sesizarile pe care noi le consideram importante sa le punem intr-un document pe care sa-l inaintam presedintilor celor doua Camere prin care sa solicitam o sedinta extraordinara a Camerelor reunite sa-l suspendam pe presedintele Romaniei", a declarat Eugen Nicolaescu, citat de Mediafax.

El a spus ca spera ca cererea de suspendare din functia a sefului statului sa fie depusa la Birourile Permanente in circa o ora.
Nicolaescu a spus ca principalele acuzatii aduse sefului statului vor fi aflate de catre presa in momentul in care cererea de suspendare va fi depusa.

##SURVEY_FORM_327##

Liberalul a spus ca dupa depunerea cererii Birourile Permanente vor stabili calendarul constitutional privind procedura de suspendare a sefului statului.

Nicolaescu a spus ca la documentul de suspendare au lucrat "foarte multi colegi din USL".

El a mai aratat ca dupa depunerea cererii de suspendare la Birourile Reunite, acestea trebuie sa convoace o sesiune extraordinara, sa stabileasca ordinea de zi, urmand ca in ziua in care plenurile reunite se vor intruni pentru citirea sesizarii sa fie invitat si presedintele Traian Basescu pentru a da explicatiile necesare.

El a adaugat ca, in functie de discutiile din plenul reunit, daca se va considera ca textul este suficient, acesta va pleca catre Curtea Constitutionala, iar daca se va considera ca este insuficient, se va forma o comisie de ancheta, asa cum prevede Constitutia, aceasta urmand sa lucreze o perioada de timp pentru a elabora un raport final care sa fie citit in Parlament.

Nicolaescu a spus ca ulterior se va astepta raspunsul Curtii, care este consultativ, iar apoi se va reuni din nou plenul comun, care va dezbate si va vota suspendarea sefului statului.

El a spus ca in acest moment cererea de suspendare are circa 15 pagini.



Citeste si