25 Iulie 2012

Ponta: Omul de afaceri Gheorghe Stelian a primit ilegal 150 milioane euro de la ANRP



Actuala conducere a Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP) a descoperit ca omul de afaceri Gheorghe Stelian a primit de la stat o suma totala de 150 milioane euro pentru terenuri din judetul Ilfov in cazul carora a prezentat acte false, sustine premierul Victor Ponta, potrivit Mediafax.

El a aratat, la postul public de televiziune, ca presedintele ANRP va prezenta marti documente in acest sens si ca dosarul va fi trasmis Parchetului spre cercetare.

"Un exemplu despre ce vom trimite maine la Parchet, la Directia Nationala Anticoruptie: la faimoasa Autoritate Nationala pentru Restituirea Proprietatilor, noii sefi numiti acolo au constat restituiri ilegale, cu acte false, de 150 milioane euro la o persoana pentru terenuri din Ilfov, cu decizii obtinute cu acte false. A primit de la statul roman 150 milioane euro. E un nume cunoscut, domnul Gheorghe Stelian, daca nu ma insel, un nume extrem de mediatizat", a spus Ponta.



Citeste si