24 Septembrie 2012

Vocea Rusiei: Basescu incearca sa reanexeze Republica Moldova



Criza politica actuala din cadrul UE nu este doar de natura financiara, ci si politica, evidentiindu-se prin tendinte separatiste in statele est-europene, presedintele Romaniei dorind sa "reanexeze" Republica Moldova prin acordarea de pasapoarte moldovenilor, comenteaza Vocea Rusiei.

"Actuala criza din cadrul UE nu este doar financiara, ci si politica, manifestandu-se prin tendinte separatiste, mai ales in tarile est-europene. Este vorba in principal de zona Balcanilor, unde separatismul a luat forma specifica, de natura etnica", scrie ziarul citat de Mediafax.

"In Europa de Est, separatismul se manifesta la nivelul etniilor si teritoriilor. Albanezii, nu doar cei din Kosovo, joaca rolul cel mai important. Liderii albanezi macedoneni ar vrea sa divizeze partea bulgara a regiunii Macedonia intr-un sector albanez si unul bulgar. Aceste idei sunt impartasite de etnicii albanezi din Grecia. Premierul Ungariei, Viktor Orban, doreste restabilirea frontierelor fostei Austro-Ungarii", adauga publicatia rusa.

"Presedintele roman, Traian Basescu, vrea sa reanexeze Moldova prin oferirea de pasapoarte romanesti cetatenilor moldoveni. Cei de la Budapesta si de la Bucuresti sunt nemultumiti de rezultatele celor doua razboaie mondiale, in special din punctul de vedere al frontierelor. Iar exemplele pot continua", subliniaza Vocea Rusiei.



Citeste si